Cateva aberatii

Ciudata si chestia asta cu tranzitia de la o parte a vietii la alta. Copilaria mi se pare ca s-a terminat asa de brusc, si pana acum nici nu am stat sa analizez cum s-a intamplat. Mergeam in fiecare weekend in Parcul Copiilor cu Ica. Si apoi, candva, a venit ultima zi cand am mers in Parc si... stop. Cum de nu mi-am dat seama cand s-a intamplat asta? Cum de nu am realizat cand am iesit ultima data in curte sa ma joc cu cei doi Pauli, cu Bogdi si cu Sergiu. Pe Bogdi, care intre timp s-a transformat in Bogdan, si Sergiu nu i-am mai vazut de atunci. Parca am iesit intr-o zi cu ei sa construim colibe, si urmatoarea zi au disparut complet din viata mea. Ce fain ar fi daca m-as putea intoarce inapoi in timp, nu sa retraiesc, dar sa vad acea zi, sau acele zile, ultimele cand eram copil! Sa nu am nicio grija, iar singura suparare sa fie la ora opt cand ma chema Aky in casa 'ca s-a facut intuneric afara'.
Ciudat cum tin minte atatea lucruri din copilarie, cum ar fi furtunul albastru din curte, care azi nu mai e, de la care beam toti apa, de isi puneau parintii si bunicii mainile in cap de fiecare data cand ne vedeau! , dar nu imi aduc aminte prea multe lucruri de la 15 ani incoace. Adica tin minte cand le-am cunoscut pe Andre, Silvi, Raisa, Alecsis si pe Aniela. Tin minte cum ne distram la majorate, tin minte Mirc-ul, primul si ultimul Bal al bobocilor... si... cam atat. Dar de la adolescenta la tanara adulta sau cum s-o numi perioada in care ma aflu acum parca a fost o tranzitie mai lenta, nu un switch brusc.
Stiu ca dupa ce am intrat la liceu, in primul an am mai vizitat Generala Nr. 16. Pana cand, intr-o zi, elevul de serviciu (doamnee ce imi placea sa fiu de serviciu pe scoala!) de la poarta mi-a spus 'Buna ziua, pe cine cautati? Sau sunteti practicanta?". De atunci, nu m-am mai dus! Am vazut ca s-au facut multe renovari. Cand eram eu eleva la '16', peretii erau vopsiti intr-un portocaliu sumbru, bancile se decojeau, in fata la baie aveam un afis cu desene care ne arata cum sa ne spalam corect pe maini. Nu am avut parte de computere pana prin clasa a 7-a, cand le-am castigat cu programul P&G 2000.
Imi mai aduc aminte de scoala doar din poze. Cand trec in schimb pe langa ea, nu imi trezeste niciun sentiment. Acum scoala are termopane, bancile nu se mai decojesc, copiii nu se mai joaca fotbal, ci stau si asculta muzica pe I-pod-urile noi. Postul asta nu are o idee principala, si nici o concluzie anume. Ma gandesc doar ca sunt atatea lucruri imposibil de retrait, oameni ca Bogdi care, asa cum ii stiam eu, nu mai exista. Stiu ca ma bucur cand mai vad Cipiripi sau Eurocrem. Dar cu siguranta Milka aerata si Pepsi Twist Light Lemon vor inlocui dragele noastre amintiri, singurele lucruri care mai supravietuiesc copilariei trecute!