luni, 22 octombrie 2012

I love reading / I love breathing

Ultima "fitza" la fetele din Romania (din ce vad pe Facebook de aici din indepartatul Bruxelles) e sa se laude ca sunt citite.  Cate carti citesc pe minut si mai ales ce fel de carti citesc. Sa nu creada nimeni Doamne fere' ca citesc povesti nemuritoare sau Petre Ispirescu, nu, ele citesc doar chestii culte sau mega obscure - daca nu e laureat al premiului Nobel pentru Literatura atunci macar sa fie un mega anonim pe care l-au citit doar 5 oameni in toata galaxia...

Sa nu ne intelegem gresit, subiectul acestui post nu sunt fetele care dau citate din Coelho avand de multe ori alaturi de aceste statusuri profunde poze cu ele semi-dezbracate in fata oglinzii din baie, nu. Nu imi bat joc de fanele Coelho pentru ca na, am vazut si eu multe telenovele la viata mea :P  deci nu ar fi corect si cinstit, ar fi ... cum s-ar zice...ipocrit, si tocmai ipocrizia vreau eu sa o dezbat aici....ma rog, aici ma contrazic ca pana la urma, una e sa citesti Coehlo si alta e sa citezi din Coehlo... ca doar eu nu ma puneam sa dau citate din telenovele... but then again, nu aveam facebook pe atunci, deci nu pot sa bag mana in foc.

1. " Casa mea e plina de carti. Si de aia fac poze cu orice carte nou cumparata - daca se poate cu o cana de ceai aburinda langa si o floare de nu-ma-uita ca sa aiba efectul scontat - si o pun pe facebook sa stie lumea ce si cum. Fac slalom printre carti la mine acasa, nici nu mai am unde sa le pun, mobilierul dedicat cartilor este deja neincapator...dar nu ma pot opri, pentru ca nu e asa, cartile sunt viata mea".
 Si nu m-ar deranja sa ai atatea carti, am trait 18 ani intr-o casa in care maica-mea ne-a inundat la propriu in carti si am prins si eu microbul, dar frate, NU TE MAI LAUDA!! Sa te lauzi ca ai carti in casa e ca si cum te-ai lauda ca ai dupa ce bea apa sau ca mergi la supermaket sa iti iei de mancare (si da, e adevarat sunt unii care nu au dupa ce bea apa, sau care nu au ce manca asa cum sunt unii care nu isi cumpara carti, doar ca nu te duci in fata unui nemancat si ii zici Suck on that biatch, I have food).

2. "Eu nu vreau orice iubit, eu vreau iubit care citeste multe multe carti, care mananca bea, pisa si caca numai romane celebre.Un baiat/barbat poate sa fie sexy ca si Adonis si puternic ca Hercule si bogat ca Irinel Columbeanu (HA!) dar daca nu citeste carti multe si ca lumea ...PIEI DIN FATA MEA BESTIE!"  
 In primul rand ca esti mincinoasa, ca sigur nu ii pui sa tick cate din cele 100 de best books pe care  BBC ti le recomanda sa le citesti in a life time inainte sa il chemi la tine la un CHAI in sanctuarul tau literar. In al doilea rand ai fi si proasta daca ai gasi un baiat bun, cu care ai ce vorbi, care te intelege si ocroteste si te iubeste si l-ai lasa din cauza ca nu a citit nimic din literatura rusa. Si nu o sa faci asta, ca nu esti chiar atat de proasta ca si alea care il citeaza pe Coehlo (ca tot veni vorba)....deci raman la punctul unu, esti mincinoasa...mai bine ai fi fost proasta.

3. " Am citit prima oara Ionesco (it's Ionescu biatch!!) si Cioran in clasa a 11-a si am simtit ca nimeni nu m-a inteles mai bine ca ei, ca si cum ar fi scris pentru mine. Prima oara l-am citit pe Nietzsche in facultate deci pot sa il citez pe facebook de fiecare data cand am ocazia. Citesc mitul lui Sisif de fiecare data cand simt ca viata mea nu are niciun sens si daca vreau sa ma relaxez bag ceva light gen Jane Austen ca de, nu pot sa fiu in forma tot timpul si pana la urma, e bine sa citesti toate genurile." 
Asta ma enerveaza cel mai mult! Frate, nu citesti Ionescu si Cioran in clasa a 11, ca nu o sa il intelegi, nu il citesti nici la 25, mai bine l-ai citi la 10 ani, ca atunci macar nu o sa ai pretentia ca l-ai inteles! Si nu citesti frate Nietzsche daca nu ai minime studii in filosofie, cum nu te pui sa te joci cu formulele lui Albert Einstein daca nu stii fizica. Eu de exemplu nu ii citesc, si am fost olimpica la filosofie in a 12-a dar mai mult de Lumea Sofiei si invataturile profesorului meu drag nu am citit, ca mi-am stiut limitele si nu ma consider filosof doar pentru ca am stiut in a 12-a mai multa filosofie ca elevul mediu (asta nu e motiv de mandrie, sa fim intelesi) . Nu batjocoresti munca si opera unora care si-au dedicat viata cautarii unor adevaruri ca sa ai tu ce sa citesti la ceai. Nu consider ca filosofii se citesc pe paine, nu consider ca filosofii se citesc lightly. Citesti Nietsche doar daca inainte de asta si dupa asta ai citit cel putin 7 articole stiintifice despre cine a fost, ce a vrut, ce curent, ce influente si ce manca dimineata la micul dejun. Ca Nietzsche nu e Eminescu, sa il citesti si sa intelegi tu ce vrei din el. ZIC.

Una peste alta, ca deja m-am lungit, sa te mandresti ca citesti carti e ca si cum te-ai mandri ca respiri. Si inca una si ma duc...daca citesti chiar atat de mult pe cat te mandresti ca citesti inseamna ca nu ai viata sau si mai rau...ca nu te uiti la serialele care trebuie.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Women would rule the world if they weren't so busy hating each other

Eu nu urasc barbatii. Nu-i urasc pentru ca nu ei sunt inamicul numarul unu, monstrul ascuns sub pat, nu ei distrug vietile femeilor, nu ei ne transforma din creaturi functionale in vaci nevrotice. Nu, nu, nu, ei sunt nu numai incapabili de a face asta, dar nici nu prea au chef. Barbatul este, pana la urma, cel mai comod animal.
Sursa tuturor problemelor pe care le intampina femeile, sunt femeile. Rectific: sursa tuturor problemelor pentru femei inteligente si cu un oarecare simt al moralitatii sunt femeile proaste, tatele egoiste, insetate de atentie, femeile care urasc femeile pentru ca le privesc ca pe competitie, femeile care aduc alte femei la pamant prin insulte, invidie, ura.
Margaret Thatcher spunea ca e un loc special in iad pentru femeile care nu se ajuta una pe alta. Avand in vedere ca muncim mai mult si mai bine dar suntem platite mai prost si ne sunt recunoscute meritele mai rar, ca fizic, anatomic am fost construite in asa fel incat sa fie usor sa ne aflam, fara voia noastra, in inferioritate, ca am fost private zeci, sute, mii de ani de dreptul de a lua decizii privind propria noastra existenta, ca si azi mai sunt femei umilite, batute, abuzate just because it's possible, cele care au sansa de a se naste intr-o societate civilizata, in care astfel de mizerii sunt diluate suficient de mult ca nu mai sunt extrem de sesizabile, refuza sa iasa din troaca de porci in care istoria ne-a tot ingradit. Refuzam sa fim civilizate si refuzam sa ne ajutam.
“Feministele” de astazi sunt un exemplu destul de relevant. Scriu feministe cu ghilimelele de rigoare pentru ca definitia moderna a feministei este: femeia care sustine cu ardoare ca ea este inteligenta si restul femeilor sunt niste curci proaste si bete. Noi, toate, vrem sa fim femei inteligente si suntem oripilate de femeile cu adevarat proaste, de femeile care refuza sa se educe, care ne sunt inferioare. Dar, in acelasi timp, cand suntem puse fata in fata cu o femeie cu adevarat inteligenta, mai inteligenta decat noi, simtim fiorul competitiei coborandu-ne de-a lungul sirei spinarii si din femei inteligente ne transformam brusc in huligani care ridiculizeaza, cauta cusururi, fac orice mai putin sa accepte, sa admire si sa invete de la alte femei ale caror realizari le depasesc pe cele din portofoliul propriu. Tinem cu femeile atata timp cat noi suntem cele mai bune, mai destepte, mai frumoase, mai dorite si mai invidiate. In momentul in care isi face aparitia o alta femeie care revendica tronul, scoatem securea ascutita in prealabil si ne postam in pozitie de atac.
Cati barbati ati auzit referindu-se la o femeie drept "curva", "stricata", "penibila" aia? Nici unul (excluzand ocazionalii misogini abuzati la varste fragede)! Termeni precum "curva" sunt inventati de femei pentru a fi directionati tot catre femei. Pentru barbati, ceea ce pentru multe femei este o "curva proasta", pentru barbati era, in termenii cei mai simpli, o tipa la care ii place sa se distreze, in prezenta careia isi doresc cu totii sa se afle. 
Concluzia? Nici macar nu am! Nu pot sa inchei cu vreun indemn pentru ca ar fi in van. Mi se pare ca devenim din ce in ce mai inversunate una fata de alta si sa lupt contra unei asemenea tendinte mi se pare fara folos. Singura lupta pe care o voi duce zi de zi va fi cu mine - voi lupta zilnic pentru a nu simti invidie fata de femeile ce se dovedesc a fi mai inteligente, talentate, mai bune decat mine ci respect si dorinta de a le egala si intrece prin munca si forte proprii. Ca macar atata lucru am invatat si eu - poti face un om prost si urat cat vrei, ca asta nu o sa te faca pe tine nici mai destept, nici mai frumos - dimpotriva.

vineri, 5 octombrie 2012

Cum sa ramai intr-un job desi esti incompetent si dobitoc IN TREI PASI

stiu ca azi ar trebui sa fie Funny friday but I am moody so moody monday it is! don't judge! Am 25 de ani si am terminat masterul la 23 deci am o VASTA experienta de munca de 2 ani (fix acum in octombrie s-au facut 2 ani) - dar e de munca in strainatate si stiti cum se zice, aici lucrezi cu adevarat, deci e ca si cum as fi lucrat 10 in Romania, printre incompetenti. NOT!! Un lucru mi-e clar dupa acesti doi magistrali ani: romanii lucreaza mai mult, mai bine si mai eficient decat toate natiile cu care am avut placerea sa lucrez, si cand zic romani ma refer bineinteles la mine, deci sa nu imi sara vreunul ca a vazut el in comuna X sau in agentia de publicitate Y sunt niste romani incompetenti de toata frumusetea. Si din castelul meu de clestar de angajat model stau si ma uit jos la cei ce sunt incompetenti si totusi isi pastreaza posturile. Si cred ca sunt acum experta (experta HAH!) in ceea ce inseamna sa fii prost de puti si totusi sa iti zica seful ca mirosi a parfum de primavara - experta privitoare a acestor oameni, sa ne intelegem, eu nu aplic pasii pentru simplu motiv ca sunt prea ocupata actually doing the work i need to do. Asa ca, atunci cand va veti hotari sa don't give a shit anymore, veniti de luati lumina (intelectuala) de la mine:

 1. Primul si pana la urma cel mai important lucru pe care trebuie sa il faci este sa COMPLAIN! non-stop si despre toate. Partenerii sunt niste dobitoci, colegii din departamentul celalalt sunt niste incompetenti, clientii sunt niste retardati, printerul e de rahat, internetul merge super slow, aerul din birou e irespirabil, totul merge inimaginabil de prost si te obliga si pe tine sa lasi standardele jos- tu care ai fi absolut perfect si eficient si ai obtine mega rezultate daca nu ar fi toate aceste verigi slabe din lantul tau trofic care te let down. Perfectiunea ta nu poate sa iasa la suprafata decat in conditii de lucru perfecte: daca printerul nu printeaza deja foile in momentul in care tu abia te-ai gandit ca vrei sa printezi ceva, daca temperatura in birou nu este exact de 25,7 grade Celsius si daca partenerii/colegii/clientii tai nu te pupa-n cur cu orice ocazie au, atunci nu ai ce face si trebuie sa te lasi prada incompetentei. Daca te plangi non-stop de cat e de rahat tot ce e in jurul tau, seful tau nu o sa aiba timp sa se uite si la cum perform tu pt ca e prea ocupat sa vada cum printerul e de rahat, si clientii is de rahat si aerul din birou e sufocant etc etc etc etc. Ideea e sa fii prevazator si foarte rapid, daca te plangi de lucruri si oameni inainte sa se planga ei de tine, cand rezultatul va fi de cacat, vei fi sigur ca nu tu esti trecut ca vinovat. Serios vorbind acuma, daca sunteti mega lenesi, nici nu mai trebuie sa cititi punctele 2 si 3, va promit solemn si cinstit ca daca practicati punctul 1 puteti sa va balaciti ani de-a randul in incompetenta si sa va primiti salariul fara problema.

 2. A doua tehnica folosita de dragii mei colegi sau fosti colegi (fosti colegi pentru ca mi-am schimbat eu locul de munca, sa ne intelegem, nu pentru ca au fost ei dati afara doamne fereste!) este - si aici stiu ca nu spun nimic nou, ca asta e tehnica dinaintea erei noastre - linsul sefului in cur cat poti de frecvent si cat poti de stimulant. Nu e la fel de eficient ca primul punct dar este important sa completezi cu putin sugar all the spice de la punctul 1, altfel nu iese supa buna. Aici nu mai elaborez pe subiect pentru ca daca nu stiti sa kiss the ass of your boss nu meritati oricum sa fiti pe pagina asta. Let's be honest, we all know HOW to do that!

 3. Transforma orice mic succes in "succesuri" de proportii galactice! Chiar daca tu ai fost doar tangential involved in the succesful project, praise it and talk about it like it was your child and YOU carried it in your womb for 9 whole months. Succesul s-a datorat tie si numai tie si fara tine astfel de "succesuri" nu vor mai exista pe veci amin. Multumeste celorlati dar cu o usoara tenta de marinimie in multumire, in sensul in care "va multumesc si voua pentru ca sunt eu buna la suflet ca de fapt nimeni nu a trecut prin durerile facerii acestui proiect in afara de mine". Make sure ca seful tau sa auda nu doar din gura ta, ci si din gura prietenilor pe care ti i-ai facut la birou (cumparand diferite croissante si facand cafeaua dimineata PENTRU TOATA LUMEA!) cat ai fost tu de mare si de tare si cat de mult impact pozitiv va avea acest mare succes asupra bunului mers al companiei. Fa-l sa creada ca nici Iisus pe cruce nu ar fi facut o treaba mai buna.

 Daca esti suficient de inteligent sa parcurgi acesti trei pasi, ai castigat loteria vizelor, daca le faci pe astea ca un maestru inseamna ca esti indeajuns de calificat sa vii sa te prostituezi pe bani multi lucrand in strainatate.

joi, 4 octombrie 2012

She died of lack of timing

Lipsa de sincronizare ȋntre mine şi persoana de sex opus ce prezintǎ interes a fost marele meu duşman ȋncǎ din fragedǎ copilǎrie. Am râs ȋnfundat toatǎ ziua dupǎ ce draga mea bunicǎ, nume de cod SRI, m-a informat ȋn legǎturǎ cu un prieten de familie, ce a fost prieten bun cu ai mei şi, mai important decât asta, prima iubire din viaţa mea. Iubirea faţǎ de el (ce a rǎmas, pânǎ ȋn zi de azi chinuitor platonicǎ) s-a ȋnfiripat când eram o tanǎrǎ de aproximativ patru ani. Am mers ȋntr-un grup mai mare, vreo 3-4 familii cu copii (eu eram, repet, emancipatǎ, restul erau amatori ce ȋncǎ faceau plajǎ nud, la fragezii 1-2 ani pe care ȋi aveau.) ȋn acea saptǎmânǎ fatidicǎ pentru inima mea, am simţit, datoritǎ lui, o gamǎ variatǎ de emoţii – am plâns când ai mei mi-au spus cǎ o astfel de dragoste e imposibilǎ, cǎ el este cǎsatorit, cǎ eu sunt ȋncǎ la grǎdiniţǎ, cǎ prima datǎ trebuie sǎ ȋnvǎţ sǎ ȋmi leg şireturile şi sǎ cer singurǎ cola de la magazin, cǎ am numai dinţi de lapte ȋn gurǎ. Am plecat de la mare arsǎ de soare, cu inima frântǎ şi cu faţa zgâriatǎ de bǎiatul celui pe care ȋl iubeam, cu un an mai mic decât mine, care pânǎ azi susţin cǎ are ceva sindrom.
Nu mai ţin minte foarte multe lucruri legate de el – cred cǎ, ȋnţeleaptǎ cum eram ȋncǎ de pe atunci, am ştiut cǎ uitarea este cea mai bunǎ armǎ. Am privit ȋnainte, am ȋnvǎţat sǎ ȋmi leg şireturile, fǎrǎ sǎ mai trişez şi sǎ le ȋndes desfǎcute ȋn pantofi, am cumpǎrat nu numai cola, ci şi ȋngheţatǎ şi pufuleţi, am ȋnceput şcoala (cu stângul, eram veşnicul contraexemplu la caligrafie şi lucru manual) şi ȋncetul cu ȋncetul, am domolit flacǎra iubirii pentru cel ce avea de vreo 7-8 ori anii mei.
Urmǎtorul prinţ al inimii mele a fost fiul unui cunoscut om de pe scena politicǎ româneascǎ de astǎzi, de care nu mǎ despǎrţeau decât 15 ani. Nu era cǎsǎtorit, nu avea copii, dar faptul cǎ el era student la Politehnicǎ ȋn Bucureşti şi eu eram ȋn grupa mijlocie la grǎdiniţa de pe Paciurea nu a fost o situaţie prielnicǎ foarte posibilei noastre relaţii. El ȋmi spunea gogoaşǎ (trupul meu pe atunci zdupeş se poate sǎ fi avut legaturǎ cu acest apelativ), eu ȋi admiram podoaba capilarǎ şi dentiţia perfectǎ. Nu a fost sǎ fie nici cu el, am hotǎrât de comun acord cǎ fiecare trebuie sǎ parcurgǎ alt traseu ȋn viaţǎ. Am rǎmas buni prieteni şi l-am vizitat, ca amicǎ, primǎvara aceasta.
A urmat apoi un bǎiat mai simplu – hotǎrâsem cǎ lumea mondenǎ este o lume periculos de superficialǎ şi m-am ȋndepǎrtat de highlife-ul bucureştean. Am ales sǎ investesc sentimental ȋntr-un tânǎr din Caraş Severin. Aveam 6 ani, el 17. Era timid – mi-am dat seama datoritǎ faptului cǎ, deşi zilnic ȋl urmǎream pas cu pas, nu ȋşi declarase ȋncǎ dragostea pentru mine. Am ȋnţeles cǎ astǎzi, acţiunile mele de atunci m-ar ȋncadra ȋn categoria stalker-ilor, dar eu refuz sǎ cred cǎ ȋntre mine şi acest bǎiat neaoş a fost altceva decât dragoste adevǎratǎ. Ne-am reȋntâlnit acum câţiva ani – aproape nu ne-am recunoscut – eu aveam peste 1 metru ȋnǎlţime, el avea peste 100 de kilograme ȋn greutate. Ne schimbaserǎm amândoi prea mult şi nu am putut privi decât cu o uşoarǎ melancolie la vremurile romantice din tinereţe.
Numǎrul 4 este un bǎiat, şocant, cu un an mai mic decât mine. El era ȋn grupa mijlocie, eu ȋn grupa mare la grǎdiniţǎ. Luam amândoi cursuri de ȋnot la Ilsa. Eu ȋnotam ca, pǎrerea mea, o sirenǎ senzualǎ, şi el, cu privirea blândǎ, mǎ ignora complet. Am suferit, recunosc, dar la scurt timp am intrat la şcoalǎ şi mi-am dat seama cǎ e prea tânǎr şi fǎrǎ experienţǎ, cǎ nu va ȋnţelege niciodatǎ prin ce trece o fatǎ de clasa ȋntâi.
ȋn clasǎ cu mine a fost şi cel care mi-a ţinut inima-n mâini urmǎtorii doi ani (mai puţin vacanţele de varǎ, cǎ doar nu eram obsedatǎ!) Am oftat multe zile dupǎ el şi am dedicat ultimele pagini ale caietelor mele iniţialelor lui. Am incetat sǎ mai investesc ȋn relaţia noastrǎ dupǎ ce am aflat cǎ doi ani la rând ȋi trimitea nemesis-ului meu din clasǎ bileţele de Valentine’s day la ora de englezǎ. 
Mult timp dupǎ asta, m-am ȋnchis ȋn mine şi am hotǎrât cǎ o doamnǎ aşa trecutǎ prin viaţǎ ca mine are nevoie de o pauzǎ sentimentalǎ. Nu mi-am deschis porţile inimii pânǎ ȋn clasa a 8-a cand l-am cunoscut pe bǎiatul din clasa a 8-a G. Era din Ghiroda, era tuns castron, vorbea cu precipitaţii, ȋmi dedica melodii pe Atomic şi ȋmi spunea te iubesc ȋn ungureşte. Am crezut cǎ el e alesul, cǎ nu mai trebuie sǎ caut, pânǎ când am descoperit, ȋn cabinetul de chimie, cǎ ȋn locul ȋn care stǎtea el scrijelise numele altei fete şi o inimioarǎ pe bancǎ. Am decis sǎ nu ȋl confrunt – ȋn schimb, m-am dedicat 100% carierei pentru cǎ urma sǎ fiu promovatǎ (a se citi examenul de capacitate.)
ȋn liceu meritǎ menţionaţi: un bǎiat ce purta haine mult prea largi pentru binele lui şi pe care eu le adoram prea mult pentru binele meu, cu care vorbeam pe mIRC şi care mǎ fǎcea sǎ simt cǎ fac parte din lumea bunǎ pentru cǎ avea OP pe nu-ştiu-ce-canale şi pentru cǎ nu s-a speriat cand un poliţist a venit şi ne-a spus sǎ nu ne mai pupǎm pe bancǎ ȋn parc (on a serious note now – de ce cǎcǎt ar avea o problemǎ poliţistul ǎla?); şi nu unul, ci vreo 3-4 bǎieţi cu 2 ani mai mari, la creme de la creme ȋn microsocietatea Colegiului Naţional C.D. Loga din Timişoara. Purtau toţi converşi broscuţe atât de uzaţi cǎ puteai, dacǎ priveai cu atenţie, sǎ le vezi şosetele prin ȋnceputurile de gǎuri. Niciunul nu cred cǎ era conştient de prezenţa  mea ȋn liceu, pe coridor, admirându-le mersul târât şi voit cocoşat – sau existenţa mea, ȋn general, pe pǎmânt. Mǎ bucurǎ ȋnsǎ sǎ ştiu cǎ ei nu arǎtau bine nici atunci, şi acum, cu atât mai puţin, cât despre mine, let’s be serious, sunt fucking adorable (ȋn liceu recunosc, exageram un pic cu cantitatea de creion negru aplicatǎ pe ochi, dar prefer sǎ trec aceastǎ scǎpare ȋn categoria greşelilor generaţiei mele.)
Ei, de ce sǎ rǎscolesc trecutul tumultuos (ce am fǎcut de la 18 ani ȋn sus rǎmane ȋn seif, unele lucruri nu se publicǎ – cel puţin nu toate deodatǎ) acum? Pentru cǎ am aflat cǎ prima, da, PRIMA mea iubire, cel ce acum are ȋn jur de 50 de ani, este proaspǎt divorţat (a 3-a oarǎ) şi ȋşi va ȋntemeia o nouǎ familie cu o fatǎ cu 3 ani mai micǎ decât mine! Pǎrinţii mei m-au minţit de la ȋnceput – eu aveam dinţi de lapte ȋn gurǎ, dar iubita lui actualǎ nu deţinea pe atunci minimul de inteligenţǎ senzo-motorie. De ce nu a fost cu mine ȋn acea varǎ a anului 1991, de ce nu mi-a cumpǎrat iegǎri faini şi multe cupe de ȋngheţatǎ de alune de la Fram, de ce a secat acest nesfârşit ocean de posibilitǎţi?
Lipsa de timing, prietenilor, lipsa de timing mǎ va omorȋ. Şi, la final de post, vǎ las cu ȋnţelepciunea Andreei, al cǎrei rǎspuns la cele de mai sus a fost: „Adevǎrul sincer Flavia, e cǎ tu tot timpul ai avut pasiuni mult sub nivelul tǎu - aşa ceva e absolut de neȋnţeles pentru un om care se iubeşte atâta cât te iubeşti tu hahahahaha”

luni, 1 octombrie 2012

Postul in care imi bat joc de tot ce a existat pana la noi si reinventarea noastra

Vrem sa reincepem blogul asta, vrem sa aiba o tema, o chestie, o maslina, sa fie original sa nu fie unul din miliardele de jurnale online care sincer, nu ar trebui sa existe nici macar offline, cu lacatel si cheie. Si pana gasim noi ideea aia geniala hai sa dam cu rahat in altii ca asta prinde tot timpul… glumesc,evident…NOT! Ideea de baza a acestui post: Blogurile din Romania sunt de rahat – nu dau nume dar daca spun toti bloggerii minus unu sau doi cred ca am spus tot… Am vazut ca Flavia a scris cateva posturi si avand in vedere ca stau foarte mult in fata calculatorului si am momente in care simt ca le-as umple cu altceva decat cu mailuri la clienti, research si let’s be honest, facebook am zis ca poate ma reapuc si eu. Si am zis ca cel mai usor e sa ma apuc sa ii recitesc pe unii din bloggerii pe care ii citeam eu acum vreo 4 ani si in general sa fac o mica trecere in revista a bloggerimii romanesti. Scarba…dezinteres…scarba…dezinteres…plictiseala…scarba…. o descriere sumara a ceea ce am simtit cand am citit blogurile astea. Exista in Romania cateva tipuri de bloggeri, toate tipologii ratate:

 1. bloggerii care au greutate doar pentru ca scriu de la inceputul erei noastre...textele sunt complet neinteresante, talent scriitoricesc zero si valoare adaugata zero – ba scuze, mai dau din cand in cand bilete la concerte gratis daca dai un comment inspirat (ceva ce apropos, mi se pare nesimtit sa ceri de la cititorii tai atunci cand tu esti complet neinteresant si deloc inspirat in posturi!) deci totusi au si astia valoarea lor.

 2. bloggerii care au devenit din bloggeri, experti de talie mondiala in ale social networkingului and beyond. Daca nu e un post despre the social value of Twitter, este clar despre RSS Feeds sau micro-nu-stiu-ce sau cum sa faci bani din blog sau cum sa ti-o tragi singur in cur si sa nu te doara (ca ei au incercat asta o data si le-o iesit asa ca acum se considera experti)…

 3. bloggerii care au impresia ca au ceva de zis dar de fapt nu au…prietene, nu toata lumea trebuie sa aiba un online journal; fa-ti tie si noua o mare favoare si go offline, scrie in carnetel, cumpara-ti o agenda de la Diverta, trimite-le mailuri mai dese celor 5 prieteni din strainatate daca vrei sa iti documentezi viata neinteresanta, si scuteste-te de rusinea de a-ti pune under the scrutiny of the entire world ineptiile. Daca tot esti mediocru, do it in the safety of your own home. Voiam sa spun aici ca astfel de bloguri nu se accepta decat daca esti ceva celebritate autohtona si lumea vrea sa te citeasca doar pentru ca existi, nu pentru ce scrii de fapt….dar mi-am amintit de blogul Andreei Raicu si am zis ca nici macar atunci!

 4. bloggerii care au niste vagi idei interesante, urme de umor inteligent chiar si cateva paragrafe ca lumea – sclipiri care insa se scalda in oceanuri de nimicuri. Esti semi- amuzant, esti semi-inteligent, esti semi-poet – stiu ca toata lumea iti spune sa privesti jumatatea plina a paharului dar poate ca in cazul tau e mai bine sa tone it down a notch si sa nu ai impresia ca daca ai spus o gluma buna si doi prieteni au ras pret de cateva secunde esti in stare sa keep a blog on that. Am avut si noi blog si mergea destul de bine acum cativa ani. Era o data fun sa ai un blog, sa scrii despre rahaturi sa faci parte dintr-o comunitate but let’s face it: not anymore. Doar pentru ca scrii de cand avea lumea internet dial-up si telefoane mobile fara internet, nu inseamna ca esti bun, nici macar daca te citesc mai mult de 100 de oameni zilnic - pana la urma, tot prostul are acces la internet si poate exista in toata Romania 100 de oameni care sunt mai neinteresanti decat tine si carora le pare mega tare ce scrii –dar seriously? Iti este de ajuns?? E asta motiv de mandrie? Daca am vazut ca nu am nimic interesant de zis am tacut, it is called restraint pe engleza and you should practice it as well. Si acum, ne intoarcem doar pentru ca vrem sa facem ceva interesant, daca vedem ca nu o sa iasa ceva ca lumea, ne oprim ca slava domnului avem destui admiratori offline to make it without a blog. Do something you are really proud of, and I mean REALLY proud of, daca faci anything less than that si il pui online esti loser si weird si mai ales – sado-maso. If you are putting it out there, why not show your best?!ca doar, nu le arati musafirilor ce iti vin in vizita diplomele de participare ci trofeele.

 Merita sa ai un blog daca fiecare post in parte simti ca e o capodopera, in rest nu merita sa il postezi.Merita sa ai un blog daca faci lumea sa rada, daca incerci sa schimbi lumea sau daca incerci sa ajuti lumea sa aleaga un film, un mod de viata, un cantec etc. Nu merita sa ai un blog if you really bring no added value to the world. Internetul e plin de penibili, don;t be one of them. Si cred ca asta e primul si ultimul post de pe blogul asta care se adreseaza bloggerilor, de acum inainte dam ignore, ca m-am plictisit de ideea asta ca blogurile ti le citesc alti bloggeri pe care tre sa ii citesti si tu la randul tau si cam atat…ca sa nu ajungem si noi in bula asta penibila ca parca ma si vad in cateva luni luand un bilet de avion cu directia Sibiu, mergand la Conferinta "Cum sa fii blogger de succes chiar daca tu esti mediocru si you suck at life"…NOT!

miercuri, 26 septembrie 2012

Toamna calda, jar mocnit


Iubesc toamna, dintotdeauna, mai mult decat orice alt anotimp. O iubesc, in ordine aleatorie, pentru culorile calde si noptile reci, castanele coapte, plapumele scoase din nou din dulapuri, borcanele de zacusca si muraturi, nasurile reci, orasele mai pline, mai vii, mai asurzitoare, ceaiurile calde, amintirile unei veri trecute, pentru revenirea la realitate. Toamna e capabila, cumva, sa puna realitatea in prim plan. Iarna e acoperita de o feerie amortita de frig, primavara este, conform cliseelor, anotimpul sperantelor iar vara, oooh da, vara e anotimpul betiei. Suntem cu totii beti de alcool, de caldura, de tantari, de mari, lacuri si oceane, de localuri aglomerate, de soarele prea puternic, de zilele lungi, interminabile, care nu incep si nu se termina ci se contopesc cu urmatoarele pana cand intr-o zi te trezesti in intuneric si iti este pentru prima data frig. 

Melancolia atasata in mod natural inceputului de toamna mi-a fost intotdeauna benefica. Am cautat dintotdeauna cu nesat adevarul si am vrut sa ma inconjoare, cu toate marginile sale rotunjite dar si cu colturile sale ascutite. Paradoxul adevarului e ca daca nu ii eviti colturile, ele te vor zgaria usor, insesizabil; dar daca le eviti, ele se vor izbi de tine razbunator si puternic,  si te vor lasa confuz si cu adevarat ranit. Iar cum colturile mi-au fost tot timpul prietene, nu am intampinat niciodata toamna altfel decat in picioare.

Toamna te elibereaza pentru ca nu iti da optiuni, nu te tulbura, nu te vrea altfel decat asa cum esti tu, nealterat de factori exogeni. Nu te incurajeaza in van dar nici nu te doboara fara motiv. Niciunde, nicicand, nu vei simti ca traiesti mai sincer decat in anotimpul asta usor anost. Cei care sustin ca vara are loc dezmorteala si toamna amortim la loc mi se par nebuni. De la solstitiul de vara pana la prima ploaie rece, ceva pune stapanire pe noi, o forta externa ce ne ghideaza fara voia noastra si ne duce in locuri nebanuite - nici bune, nici rele, doar neasteptate. Chiar vorbeam cu prietenele mele si am ajuns la concluzia ca vara ce tocmai a trecut a fost ca un dans nebun, un dans scurt dar intens, ce te epuizeaza si te schimba, lucru pe care il realizezi doar in momentul in care iti recapeti suflul.

Pentru prima data, dupa 3 luni caniculare, oameni pot respira din nou si inevitabil, incep din nou sa se priveasca in ochi. De aia o sa astept toamna cu drag, an de an, pentru ca prefer o toamna rece si urata, dar sincera, decat o vara frumoasa, dar ireala.


Photo credit: Adrian Nicolae Per

vineri, 14 septembrie 2012

Sanatate, frate!

Just a thought - daca fumezi de iese smogul din tine ca din furnal, iti murezi ficatul in alcool, dormi putin, ochii tai sar de la monitorul laptopului, la cel al telefonului, la cel al televizorului si mananci prea mult sau prea putin, dar tot timpul prost "ca n-am eu timp sa gatesc" nu te plange cand te trezesti intr-o dimineata cu realizarea ca ti s-au dereglat toate mecanismele. Iar apoi, daca te doare in mod constant dar nu te duci la medic (din nou, esti prins in intalniri sociale cu carbogazoase) pana nu se usuca si iti pica, nu te plange de preturi exorbitante, "ca in afara nu costa nimic, numai la noi e asa".
Numai la noi e asa, retardule, pentru ca numai noua nu ne pasa de noi. Numai noi ne ignoram sistematic sanatatea si ne-o risipim pentru ca nu luam niciodata masuri preventive. Noi nu mergem sa ne facem analize, ca doar avem antibiotice in sertarul de jos din bucatarie. Medicul si spitalul sunt un last resort, ii vizitam doar cand nu mai ramane nimic de facut si ceaiul de ginseng recomandat de vecina nu isi mai face efectul. E si normal, de ce ne-ar preocupa sanatatea noastra, de ce am trai responsabil? Masina vede service-ul de 2 ori pe an, ce-ar fi sa ne respectam pe noi insine macar cat respectam mijlocul de transport personal? Ca daca trebuie sa schimbi uleiul, nu te pui sa il schimbi tu cu Floriol cumparat la reducere de la chiosc. 

Hai sa fim un pic mai buni cu noi si sa realizam ca e in primul rand responsabilitatea noastra, si abia apoi a statului, sa aiba grija de sanatatea noastra. 

miercuri, 18 ianuarie 2012

Twenty five years ago today

Credeau ca va fi una, dar au iesit doua, cu personalitate cat patru si gura cat zece. To make it short and sweet, ii felicit pe cei cu materialul genetic, si va multumesc voua ca din cei 25 de ani, 10 i-ati petrecut cu mine.  

video