Cu marea-n suflet si cu scoica mea

Nu stiu cum sta treaba cu altii dar mie nu mi s-a parut niciodata marea ceva cu adevarat special, nu mi s-a parut cevaromantic,idilic,nu mi s-a parut prielnica visarii si iubirii. Si doar la mare am fost sarutata prima data :) deci ar trebui sa imi stoarca ceva emotii. But not really...Pana ieri.
Cand ma gandesc la relatia mea cu marea cand eram copil imi amintesc doar sentimentul ala cand deschizi ochii in apa si te ustura de innebunesti de la sare si nu stii ce sa faci si dai cu mana la ochi si te ustura si mai tare si tot asa. Cand am descoperit asta am fost foarte dezamagita. Purtam tot felul de ochelari dinaia de apa dar erau doar colorati si nu eficienti. Eu am crescut la Dunare, la Orsova mai exact, :) si de mica am inotat in Dunare (apa dulce) deci va imaginati socul. Mergeam cu mama si tata in fiecare an la mare dar tot timpul undeva diferit- stiu ca marea din Croatia mi s-a parut cea mai frumoasa, apoi in Antalya iarasi m-a impresionat, dar niciun feeling special.
Cand am crescut si parintii au considerat ca suntem destul de mari sa mergem fara ei la mare, eu si Silvi am inceput sa mergem in tabere: Costinesti, Navodari, Lido di Jesolo si Kusadasi - locatii dinastea in care merge tot romanul si in care se organizeaza tabere seci. Ma rog, de distrat ne distram la culme. In vara dinaintea clasei a 11-a am mers prima data fara profesori si parinti la mare. Eu si Silvi ne-am luat bagajele si am plecat 3 zile la mare cu o parte din gasca cu care am fost eu in State. Am mers la Vama Veche, nu sunt mare fan Vama, asa ca cea mai tare faza de atunci e ca am dormit sub cerul liber in Neptun - a fost o seara pe care nu o sa o uitam nici eu, nici Silvi. De vreo 3 ani mergem la Costinesti, la aceeasi casa; am fost de 2 ori trupa intreaga si un an doar noi fetele si de fiecare data a fost total- in sensul in care am avut parte de toate emotiile posibile.
Marea Neagra nu imi inspira frumusete, iubire, calm, nu ma indeamna sa vad rasaritul, nu ma indeamna sa adorm in bratele unui eventual iubit pe plaja. Marea Neagra inseamna pentru mine multa lume, shoturi de Tequilla,prietenie, caldura, board games, shaworma, pui Kievskaia, revistele citite pe plaja, isterii de toate felurile, alge, mizerii, muzica, rasete isterice si trenul mizerabil care te duce spre libertate. Nu stiu clar de ce am ales libertate, dar asa am simtit sa scriu. Dupa cum vedeti marea nu prea intra in peisaj cand ma gandesc la mersul la mare - de altfel stiu ca acum doi ani am mers la plaja doar de doua ori.
Si ieri m-a lovit in moalele capului. Ieri am primit pozele astea de la Flavia si am incremenit. Pentru prima data am simtit dor de mare, dar nu dor de mersul la mare ci dor de marea mare. De valurile care se prefac in spuma la mal, de pietricele aduse de apa, de vantul care iti flutura parul in toate directiile, de imensitatea fara margini a marii, de sentimentul de plus infinit pe care ti-l da marea atunci cand o privesti asa de fara sfarsit. Si de mirosul de mare, sarat si intepator care te aduce la realitate in toata povestea asta despre infinit, nemarginire si despre povesti fara sfarsit.

Si e ciudat ca este ca si cum mi-ar fi dor de un om pe care nu l-am cunoscut niciodata. Pentru ca nu am simtit si vazut niciodata marea asa.
Si stiu de ce am privit ieri marea altfel. Pt ca era plaja pustie, pentru ca era pe inserate si parca simteai vantul si frigul. Si atunci marea e doar ea, cei cativa oameni care sunt pe plaja sunt rupti parca din peisaj, vara cand e multa lume nu poti sa privesti marea cu adevarat, sa o privesti doar pe ea si maretia ei.Vara, marea e doar one in the crowd, iarna e singura,distinsa si misterioasa. Marea asta vreau sa o vad cu cineva drag langa mine, marea astea vreau sa imi adaposteasca visele si iubirea, marea asta vreau sa imi ramana in suflet.
De aia pot sa declar de astazi ca imi place MAREA, marea mare si nu doar ca imi place LA MARE!