marți, 16 decembrie 2008

Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa!

16 decembrie e o zi istorica pentru Timisoara si sper ca si pentru timisoreni.
La 17:30 in Piata Operei o sa fie un moment de aducere aminte si de reculegere pentru cei care au murit in Decembrie 89 ca sa poata sa isi bata joc Stolojan si Basescu astazi joc de noi. La 18:00 o sa fie prezentate si o serie de documentare cu revolutia tot in Piata Operei. Sper sa vad cat mai multi oameni acolo desi am impresia ca lumea a cam uitat si ca nu mai apreciaza la justa valoare jertfa pe care ei ne-au adus-o.
Eu merg in Piata Operei pentru ca vreau sa le multumesc:
Le multumesc pentru ca azi pot sa studiez in strainatate.
Le multumesc pentru ca am putut sa fac prima excursie in afara tarii in clasa a 2a cu toata familia mea.
Le multumesc pentru ca azi pot sa votez si pot sa spun ca Basescu e un populist penibil de cate ori am eu chef.
Le multumesc pana la urma pentru ca azi pot sa am un blog in care sa spun ce ma taie pe mine capull.
Le multumesc pentru ca am putut sa vad Cartoons Network si sa ma uit pe RTL2 la Mini Playback Show si la The Smurfs si la Who's the Boss.
Le multumesc pentru ca am putut sa mananc ciocolata cand am vrut eu si ca am mestecat la gume pana m-au durut maxilarele. Fara ei aveam ratie si pentru guma mestecata cred.
Le multumesc pentru ca am putut sa vociferez cand o profesoara a fost nedreapta cu mine.
Le multumesc pentru ca mama sau tata nu au trebuit sa fie inchisi, sa fuga cu noi peste granita sau sa moara ca sa imi ofere tot ce imi ofera astazi.
Le multumesc pentru ca au avut curajul.
Le multumesc pentru ca nu s-au lasat invinsi.
Le multumesc pnetru ca au existat, ca au fost buni si tari si ca au crezut ca tara asta mai are o sansa.
Voi pentru ce le multumiti eroilor Revolutiei? E un fel de leapsa daca vreti, pentru toti bloggerii care astazi pot sa se exprime liber.

5 comentarii:

NuMaPlictisi spunea...

cata dreptate ai! Oamenii uitat sa fie recunoscatori (nu sunt americanii fraieri ca au fcut din asta o zi nationala!). Dar mai ales, uitam cui trebuie sa fim recunoscatori si nu stim cum sa o facem. Multi nu apreciaza ce au. Desi ne dorim multe, uitam dupaia sa ne bucuram de ele si sa fim recunoscatori ca le avem. O sa iti preiau leapsa ,sa vad daca ma descurc

Anonim spunea...

pe mine m'ai emotionat, imi dau seama ca e bine sa ne gandim la toate astea, macar din cand in cand, sa nu uitam niciodata de unde am plecat si unde am ajuns...

Flavia spunea...

si stii ce e mai trist?ca eu pana pe dupa masa nu am vazut nici un cuvintel la stiri despre asta!se pare ca au uitat :(

Anonim spunea...

Foarte bine scris si foarte adevarat. Eu am scris si anul trecut despre revolutie, asa cum am trait-o eu, insa as vrea sa nu las sa treaca evenimentul pe langa mine anul asta.

Anonim spunea...

Cum ar fi sunat multumirile tale, inainte de 1989, pe vremea cand am copilarit eu:

Le mulţumesc pentru ca azi pot sa studiez in străinătate.
Imposibil... Cel mult sa fi mulţumit ca străinii puteau studia in România si tu puteai cumpăra de la ei, pe sub mana, o guma de mestecat sau un pachet de cafea.

Le mulţumesc pentru ca am putut sa fac prima excursie in afară tarii in clasa a 2a cu toată familia mea.
Sa ieşi in străinătate era un vis de cele mai multe ori irealizabil.

Le mulţumesc pentru ca azi pot sa votez si pot sa spun ca Basescu e un populist penibil de cate ori am eu chef.
In anii 80, exista un singur candidat pe buletinul de vot pentru preşedinţie(Ceausescu). Îmi amintesc ca l-am întrebat pe tata, in anii 70 inca, ce sens are sa mai meargă la vot, într-aşa un caz?

Le mulţumesc pana la urma pentru ca azi pot sa am un blog in care sa spun ce ma taie pe mine capul.
Prin 1982, la şcoală, in vacanta de vara, m-am revoltat ca directoarea voia sa ne trimita in "tabara PTAP" (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei). Am spus atunci ca vacanta este timpul nostru liber, si nu suntem sclavi de care sa se dispuna dupa bunul-plac. Parintii mei au fost chemati la scoala, si probabil ca numai datorita faptului ca directoarea era o persoana inteleapta, nu m-am ales cu urmari mai grave.
Un coleg de clasa, cred ca eram in a saptea sau a opta, a fost dus la sectia de militie si batut, apoi adus inapoi la scoala, pentru ca spusese ca "s-a saturat de ce se intampla in Romania". Mecanismul delatiunii a functionat eficient: bataia a capatat-o in aceeasi zi cu afirmatia lui "inadmisibila".

Le mulţumesc pentru ca am putut sa vad Cartoons Network si sa ma uit pe RTL2 la Mini Playback Show si la The Smurfs si la Who's the Boss.
Aici nu e aşa grav: aveam si noi, in anii 70 si 80, cate 20 de minute de woody woodpecker sau popeye the sailor, duminica, la ora 14. In rest, 10 minute de "o mie si una de seri", la 19:20, zilnic. :)
Cred ca părţile astea, asceza sau imersiunea in media, nu sunt esenţiale pentru evoluţia libera a unui om. Probabil ca multe ore pierdute la tv ar fi mult mai bine investite in alte zone. Mai ales in cultivare si o educaţie mai eficienta. Dar asta e strict părerea mea. Si problema pe care o pui tu e cea a libertăţii.

Le mulţumesc pentru ca am putut sa mănânc ciocolata când am vrut eu si ca am mestecat la gume pana m-au durut maxilarele. Fara ei aveam raţie si pentru guma mestecata cred.
Nu ai fi avut raţie, însă Gumela, produsul anilor 80, iţi dădea dureri de maxilar de la prima lama. Era extrem de veche totdeauna, uscata, rigida ca o bucata de carton.
Ceva ciocolata găseai, nu zic, Oana sau Cibo, cam proasta.
Eu căpătam, din când in când, de la prieteni sau rude plecate, cate o încărcătura mare de guma (10 pachete! era pe atunci ceva uriaş!) sau ciocolata (3-4 milka), pe care trebuia sa o drămuiesc cate un an de zile. Dar eram norocos. Majoritatea copiilor nici nu ştiau ce sunt Milka sau Wrigley's.

Le multumesc pentru ca am putut sa vociferez cand o profesoara a fost nedreapta cu mine.
Vezi mai sus!

Le multumesc pentru ca mama sau tata nu au trebuit sa fie inchisi, sa fuga cu noi peste granita sau sa moara ca sa imi ofere tot ce imi ofera astazi.
in realitatea, problema consta mai degraba ca au trebuit sa intre in partid, sa aplaude la sedinte stupide, sa minta, sa toarne colegi, sa se prefaca ca totul e bine. Sunt rari cei care au fugit.
Sunt insa multi cei care faceau sacrificii pentru copiii lor (mama mea, plecata in 1972 cu o excursie in RFG-ul de atunci, n-a mancat mai nimic in cele sapte zile, ca sa poata cumpara din diurna cateva lucrusoare, printre care si o cutie mica de Lego pentru noi copiii, care apoi ne-a insotit in toata copilaria si a fost sursa unor constructii incredibile...)

Le multumesc pentru ca au avut curajul.
Cat de putini au avut curajul... imi amintesc cum cei care demonstrau in Bucuresti, pe Calea Victoriei, langa Piata Revolutiei (Piata Palatului) la pranz, in 21 dec. 1989, strigau miilor de oameni opriti gura-casca pe trotuare sa vina si ei la demonstratie, sa nu mai priveasca de pe margine. Dar ei, cu plasele cu ceapa si cartofi si praz in maini, ramaneau chiar si in acea zi consternati si incapabili sa faca ceva. Romania este o tara pasiva si mioritica. Rabufnirea de-atunci a fost una rara. Si probabil ca a fost ajutata.

Le multumesc pentru ca nu s-au lasat invinsi.
Ce s-ar fi intamplat daca armata si internele nu ar fi trecut de cealalta parte a baricadei? Cert e ca eu nu as mai fi scris acum, aici.

Le multumesc pentru ca au existat, ca au fost buni si tari si ca au crezut ca tara asta mai are o sansa.
In decembrie 89 mi-am riscat si eu, ca si multi alti tineri inconstienti, viata. Daca as fi stiut ce urmeaza, as fi ramas, precaut, acasa - probabil (am fost dealtfel profund dezamagit de Iliescu, si de tot ce a urmat!) Sau, din perspectiva de astazi, as fi incercat probabil sa activez intr-un mod organizat si mai putin riscant. Dar era o vreme in care cultura civica era zero, si habar nu aveam ce ar trebui sa facem. In plus, societatea era fracturata de teama permanenta indusa de securitate si zvonistica ei. In realitatea am fi putut sa actionam foarte bine, in secret. Dar teama (si autocenzura indusa de ea) functiona mult mai eficient decat telefoanele ascultate sau delatiunea politica.

Voi pentru ce le multumiti eroilor Revolutiei? E un fel de leapsa daca vreti, pentru toti bloggerii care astazi pot sa se exprime liber.
Eu nu pot sa multumesc cuiva anume, dar ma bucur ca a existat atunci suficienta solidaritate, si le multumesc celor care in 22 decembrie, dupa demostratiile in fond firave (cantitativ) si tragice (soldate cu morti si raniti) au reusit sa mobilizeze muncitorii din fabricile bucurestene. Nu stiu ce ar fi urmat, concret, daca armata si securitatea ar fi ramas, in bloc, alaturi de Ceausescu, asa cum a fost cazul in perioada revolutiei din Timisoara (16-21 dec).

Totusi, un popor nu poate sari peste umbra lui, si toata istoria ultimilor nostri 19 ani dovedeste limitele noastre, primitivismul politic, incapacitatea de a fi rationali inaintea emotiilor, de a fi eficienti in societate si in politica, in a ne organiza. Dovedesc lipsa de civism, lipsa de educatie mai profunda. Tema vesnica ramane, de la pasoptisiti incoace, educatia si cizelarea, deci acel "desteapta-te romane"...

desteapta-te, in sensul de a renunta la prostie si la tot ce e neprincipial.