She died of lack of timing

Lipsa de sincronizare ȋntre mine şi persoana de sex opus ce prezintǎ interes a fost marele meu duşman ȋncǎ din fragedǎ copilǎrie. Am râs ȋnfundat toatǎ ziua dupǎ ce draga mea bunicǎ, nume de cod SRI, m-a informat ȋn legǎturǎ cu un prieten de familie, ce a fost prieten bun cu ai mei şi, mai important decât asta, prima iubire din viaţa mea. Iubirea faţǎ de el (ce a rǎmas, pânǎ ȋn zi de azi chinuitor platonicǎ) s-a ȋnfiripat când eram o tanǎrǎ de aproximativ patru ani. Am mers ȋntr-un grup mai mare, vreo 3-4 familii cu copii (eu eram, repet, emancipatǎ, restul erau amatori ce ȋncǎ faceau plajǎ nud, la fragezii 1-2 ani pe care ȋi aveau.) ȋn acea saptǎmânǎ fatidicǎ pentru inima mea, am simţit, datoritǎ lui, o gamǎ variatǎ de emoţii – am plâns când ai mei mi-au spus cǎ o astfel de dragoste e imposibilǎ, cǎ el este cǎsatorit, cǎ eu sunt ȋncǎ la grǎdiniţǎ, cǎ prima datǎ trebuie sǎ ȋnvǎţ sǎ ȋmi leg şireturile şi sǎ cer singurǎ cola de la magazin, cǎ am numai dinţi de lapte ȋn gurǎ. Am plecat de la mare arsǎ de soare, cu inima frântǎ şi cu faţa zgâriatǎ de bǎiatul celui pe care ȋl iubeam, cu un an mai mic decât mine, care pânǎ azi susţin cǎ are ceva sindrom.

Nu mai ţin minte foarte multe lucruri legate de el – cred cǎ, ȋnţeleaptǎ cum eram ȋncǎ de pe atunci, am ştiut cǎ uitarea este cea mai bunǎ armǎ. Am privit ȋnainte, am ȋnvǎţat sǎ ȋmi leg şireturile, fǎrǎ sǎ mai trişez şi sǎ le ȋndes desfǎcute ȋn pantofi, am cumpǎrat nu numai cola, ci şi ȋngheţatǎ şi pufuleţi, am ȋnceput şcoala (cu stângul, eram veşnicul contraexemplu la caligrafie şi lucru manual) şi ȋncetul cu ȋncetul, am domolit flacǎra iubirii pentru cel ce avea de vreo 7-8 ori anii mei.

Urmǎtorul prinţ al inimii mele a fost fiul unui cunoscut om de pe scena politicǎ româneascǎ de astǎzi, de care nu mǎ despǎrţeau decât 15 ani. Nu era cǎsǎtorit, nu avea copii, dar faptul cǎ el era student la Politehnicǎ ȋn Bucureşti şi eu eram ȋn grupa mijlocie la grǎdiniţa de pe Paciurea nu a fost o situaţie prielnicǎ foarte posibilei noastre relaţii. El ȋmi spunea gogoaşǎ (trupul meu pe atunci zdupeş se poate sǎ fi avut legaturǎ cu acest apelativ), eu ȋi admiram podoaba capilarǎ şi dentiţia perfectǎ. Nu a fost sǎ fie nici cu el, am hotǎrât de comun acord cǎ fiecare trebuie sǎ parcurgǎ alt traseu ȋn viaţǎ. Am rǎmas buni prieteni şi l-am vizitat, ca amicǎ, primǎvara aceasta.

A urmat apoi un bǎiat mai simplu – hotǎrâsem cǎ lumea mondenǎ este o lume periculos de superficialǎ şi m-am ȋndepǎrtat de highlife-ul bucureştean. Am ales sǎ investesc sentimental ȋntr-un tânǎr din Caraş Severin. Aveam 6 ani, el 17. Era timid – mi-am dat seama datoritǎ faptului cǎ, deşi zilnic ȋl urmǎream pas cu pas, nu ȋşi declarase ȋncǎ dragostea pentru mine. Am ȋnţeles cǎ astǎzi, acţiunile mele de atunci m-ar ȋncadra ȋn categoria stalker-ilor, dar eu refuz sǎ cred cǎ ȋntre mine şi acest bǎiat neaoş a fost altceva decât dragoste adevǎratǎ. Ne-am reȋntâlnit acum câţiva ani – aproape nu ne-am recunoscut – eu aveam peste 1 metru ȋnǎlţime, el avea peste 100 de kilograme ȋn greutate. Ne schimbaserǎm amândoi prea mult şi nu am putut privi decât cu o uşoarǎ melancolie la vremurile romantice din tinereţe.

Numǎrul 4 este un bǎiat, şocant, cu un an mai mic decât mine. El era ȋn grupa mijlocie, eu ȋn grupa mare la grǎdiniţǎ. Luam amândoi cursuri de ȋnot la Ilsa. Eu ȋnotam ca, pǎrerea mea, o sirenǎ senzualǎ, şi el, cu privirea blândǎ, mǎ ignora complet. Am suferit, recunosc, dar la scurt timp am intrat la şcoalǎ şi mi-am dat seama cǎ e prea tânǎr şi fǎrǎ experienţǎ, cǎ nu va ȋnţelege niciodatǎ prin ce trece o fatǎ de clasa ȋntâi.

ȋn clasǎ cu mine a fost şi cel care mi-a ţinut inima-n mâini urmǎtorii doi ani (mai puţin vacanţele de varǎ, cǎ doar nu eram obsedatǎ!) Am oftat multe zile dupǎ el şi am dedicat ultimele pagini ale caietelor mele iniţialelor lui. Am incetat sǎ mai investesc ȋn relaţia noastrǎ dupǎ ce am aflat cǎ doi ani la rând ȋi trimitea nemesis-ului meu din clasǎ bileţele de Valentine’s day la ora de englezǎ. 

Mult timp dupǎ asta, m-am ȋnchis ȋn mine şi am hotǎrât cǎ o doamnǎ aşa trecutǎ prin viaţǎ ca mine are nevoie de o pauzǎ sentimentalǎ. Nu mi-am deschis porţile inimii pânǎ ȋn clasa a 8-a cand l-am cunoscut pe bǎiatul din clasa a 8-a G. Era din Ghiroda, era tuns castron, vorbea cu precipitaţii, ȋmi dedica melodii pe Atomic şi ȋmi spunea te iubesc ȋn ungureşte. Am crezut cǎ el e alesul, cǎ nu mai trebuie sǎ caut, pânǎ când am descoperit, ȋn cabinetul de chimie, cǎ ȋn locul ȋn care stǎtea el scrijelise numele altei fete şi o inimioarǎ pe bancǎ. Am decis sǎ nu ȋl confrunt – ȋn schimb, m-am dedicat 100% carierei pentru cǎ urma sǎ fiu promovatǎ (a se citi examenul de capacitate.)

ȋn liceu meritǎ menţionaţi: un bǎiat ce purta haine mult prea largi pentru binele lui şi pe care eu le adoram prea mult pentru binele meu, cu care vorbeam pe mIRC şi care mǎ fǎcea sǎ simt cǎ fac parte din lumea bunǎ pentru cǎ avea OP pe nu-ştiu-ce-canale şi pentru cǎ nu s-a speriat cand un poliţist a venit şi ne-a spus sǎ nu ne mai pupǎm pe bancǎ ȋn parc (on a serious note now – de ce cǎcǎt ar avea o problemǎ poliţistul ǎla?); şi nu unul, ci vreo 3-4 bǎieţi cu 2 ani mai mari, la creme de la creme ȋn microsocietatea Colegiului Naţional C.D. Loga din Timişoara. Purtau toţi converşi broscuţe atât de uzaţi cǎ puteai, dacǎ priveai cu atenţie, sǎ le vezi şosetele prin ȋnceputurile de gǎuri. Niciunul nu cred cǎ era conştient de prezenţa  mea ȋn liceu, pe coridor, admirându-le mersul târât şi voit cocoşat – sau existenţa mea, ȋn general, pe pǎmânt. Mǎ bucurǎ ȋnsǎ sǎ ştiu cǎ ei nu arǎtau bine nici atunci, şi acum, cu atât mai puţin, cât despre mine, let’s be serious, sunt fucking adorable (ȋn liceu recunosc, exageram un pic cu cantitatea de creion negru aplicatǎ pe ochi, dar prefer sǎ trec aceastǎ scǎpare ȋn categoria greşelilor generaţiei mele.)

Ei, de ce sǎ rǎscolesc trecutul tumultuos (ce am fǎcut de la 18 ani ȋn sus rǎmane ȋn seif, unele lucruri nu se publicǎ – cel puţin nu toate deodatǎ) acum? Pentru cǎ am aflat cǎ prima, da, PRIMA mea iubire, cel ce acum are ȋn jur de 50 de ani, este proaspǎt divorţat (a 3-a oarǎ) şi ȋşi va ȋntemeia o nouǎ familie cu o fatǎ cu 3 ani mai micǎ decât mine! Pǎrinţii mei m-au minţit de la ȋnceput – eu aveam dinţi de lapte ȋn gurǎ, dar iubita lui actualǎ nu deţinea pe atunci minimul de inteligenţǎ senzo-motorie. De ce nu a fost cu mine ȋn acea varǎ a anului 1991, de ce nu mi-a cumpǎrat iegǎri faini şi multe cupe de ȋngheţatǎ de alune de la Fram, de ce a secat acest nesfârşit ocean de posibilitǎţi?

Lipsa de timing, prietenilor, lipsa de timing mǎ va omorȋ. Şi, la final de post, vǎ las cu ȋnţelepciunea Andreei, al cǎrei rǎspuns la cele de mai sus a fost: „Adevǎrul sincer Flavia, e cǎ tu tot timpul ai avut pasiuni mult sub nivelul tǎu - aşa ceva e absolut de neȋnţeles pentru un om care se iubeşte atâta cât te iubeşti tu hahahahaha”