Lipsa de sincronizare ȋntre
mine şi persoana
de sex opus ce prezintǎ interes a
fost marele meu duşman ȋncǎ
din fragedǎ copilǎrie.
Am râs ȋnfundat
toatǎ ziua dupǎ
ce draga mea bunicǎ, nume de
cod SRI, m-a informat ȋn legǎturǎ
cu un prieten de familie, ce a fost prieten bun cu ai mei şi,
mai important decât asta,
prima iubire din viaţa mea.
Iubirea faţǎ de el (ce
a rǎmas, pânǎ ȋn
zi de azi chinuitor platonicǎ) s-a ȋnfiripat
când eram o tanǎrǎ
de aproximativ patru ani. Am mers ȋntr-un
grup mai mare, vreo 3-4 familii cu copii (eu eram, repet, emancipatǎ,
restul erau amatori ce ȋncǎ
faceau plajǎ nud, la
fragezii 1-2 ani pe care ȋi aveau.) ȋn
acea saptǎmânǎ
fatidicǎ pentru
inima mea, am simţit,
datoritǎ lui, o
gamǎ variatǎ
de emoţii – am plâns
când ai mei mi-au spus cǎ o
astfel de dragoste e imposibilǎ, cǎ
el este cǎsatorit, cǎ
eu sunt ȋncǎ
la grǎdiniţǎ,
cǎ prima datǎ
trebuie sǎ ȋnvǎţ sǎ ȋmi
leg şireturile şi
sǎ cer singurǎ
cola de la magazin, cǎ am numai
dinţi de lapte
ȋn gurǎ.
Am plecat de la mare arsǎ de soare,
cu inima frântǎ şi
cu faţa zgâriatǎ
de bǎiatul
celui pe care ȋl iubeam,
cu un an mai mic decât mine,
care pânǎ
azi susţin cǎ
are ceva sindrom.
Nu mai ţin
minte foarte multe lucruri legate de el – cred cǎ, ȋnţeleaptǎ
cum eram ȋncǎ
de pe atunci, am ştiut cǎ
uitarea este cea mai bunǎ armǎ.
Am privit ȋnainte, am
ȋnvǎţat
sǎ ȋmi
leg şireturile,
fǎrǎ sǎ
mai trişez şi
sǎ le ȋndes
desfǎcute ȋn
pantofi, am cumpǎrat nu
numai cola, ci şi ȋngheţatǎ şi
pufuleţi, am ȋnceput
şcoala (cu stângul,
eram veşnicul
contraexemplu la caligrafie şi lucru
manual) şi ȋncetul
cu ȋncetul, am
domolit flacǎra iubirii
pentru cel ce avea de vreo 7-8 ori anii mei.
Urmǎtorul
prinţ al inimii
mele a fost fiul unui cunoscut om de pe scena politicǎ
româneascǎ
de astǎzi, de
care nu mǎ despǎrţeau
decât 15 ani.
Nu era cǎsǎtorit,
nu avea copii, dar faptul cǎ el era
student la Politehnicǎ ȋn
Bucureşti şi
eu eram ȋn grupa
mijlocie la grǎdiniţa
de pe Paciurea nu a fost o situaţie
prielnicǎ foarte
posibilei noastre relaţii. El ȋmi
spunea gogoaşǎ (trupul
meu pe atunci zdupeş se poate
sǎ fi avut legaturǎ
cu acest apelativ), eu ȋi admiram
podoaba capilarǎ şi
dentiţia perfectǎ.
Nu a fost sǎ fie nici cu
el, am hotǎrât
de comun acord cǎ fiecare
trebuie sǎ parcurgǎ
alt traseu ȋn viaţǎ.
Am rǎmas buni
prieteni şi l-am
vizitat, ca amicǎ, primǎvara
aceasta.
A urmat apoi un bǎiat
mai simplu – hotǎrâsem
cǎ lumea mondenǎ
este o lume periculos de superficialǎ şi
m-am ȋndepǎrtat
de highlife-ul bucureştean. Am
ales sǎ investesc
sentimental ȋntr-un tânǎr
din Caraş Severin.
Aveam 6 ani, el 17. Era timid – mi-am dat seama datoritǎ
faptului cǎ, deşi
zilnic ȋl urmǎream
pas cu pas, nu ȋşi
declarase ȋncǎ
dragostea pentru mine. Am ȋnţeles
cǎ astǎzi,
acţiunile mele de atunci m-ar ȋncadra
ȋn categoria stalker-ilor, dar eu refuz sǎ
cred cǎ ȋntre
mine şi acest bǎiat
neaoş a fost
altceva decât dragoste
adevǎratǎ.
Ne-am reȋntâlnit
acum câţiva ani –
aproape nu ne-am recunoscut – eu aveam peste 1 metru ȋnǎlţime,
el avea peste 100 de kilograme ȋn
greutate. Ne schimbaserǎm amândoi
prea mult şi nu am
putut privi decât cu o uşoarǎ
melancolie la vremurile romantice din tinereţe.
Numǎrul
4 este un bǎiat, şocant,
cu un an mai mic decât mine. El
era ȋn grupa
mijlocie, eu ȋn grupa
mare la grǎdiniţǎ.
Luam amândoi
cursuri de ȋnot la
Ilsa. Eu ȋnotam ca,
pǎrerea mea, o sirenǎ
senzualǎ, şi
el, cu privirea blândǎ,
mǎ ignora complet. Am suferit, recunosc, dar
la scurt timp am intrat la şcoalǎ şi mi-am
dat seama cǎ e prea tânǎr şi
fǎrǎ
experienţǎ, cǎ
nu va ȋnţelege
niciodatǎ prin ce
trece o fatǎ de clasa ȋntâi.
ȋn clasǎ
cu mine a fost şi cel care
mi-a ţinut
inima-n mâini urmǎtorii
doi ani (mai puţin vacanţele
de varǎ, cǎ
doar nu eram obsedatǎ!) Am oftat
multe zile dupǎ el şi
am dedicat ultimele pagini ale caietelor mele iniţialelor
lui. Am incetat sǎ mai
investesc ȋn relaţia
noastrǎ dupǎ
ce am aflat cǎ doi ani
la rând ȋi
trimitea nemesis-ului meu din clasǎ
bileţele de
Valentine’s day la ora de englezǎ.
Mult timp dupǎ
asta, m-am ȋnchis ȋn
mine şi am hotǎrât
cǎ o doamnǎ aşa
trecutǎ prin viaţǎ
ca mine are nevoie de o pauzǎ
sentimentalǎ. Nu mi-am
deschis porţile inimii
pânǎ ȋn
clasa a 8-a cand l-am cunoscut pe bǎiatul
din clasa a 8-a G. Era din Ghiroda, era tuns castron, vorbea cu precipitaţii,
ȋmi dedica melodii pe Atomic şi ȋmi
spunea te iubesc ȋn ungureşte.
Am crezut cǎ el e
alesul, cǎ nu mai
trebuie sǎ caut, pânǎ când
am descoperit, ȋn
cabinetul de chimie, cǎ ȋn
locul ȋn care stǎtea
el scrijelise numele altei fete şi
o inimioarǎ pe bancǎ.
Am decis sǎ nu ȋl
confrunt – ȋn schimb,
m-am dedicat 100% carierei pentru cǎ
urma sǎ fiu
promovatǎ (a se
citi examenul de capacitate.)
ȋn liceu
meritǎ menţionaţi:
un bǎiat ce
purta haine mult prea largi pentru binele lui şi
pe care eu le adoram prea mult pentru binele meu, cu care vorbeam pe mIRC şi
care mǎ fǎcea
sǎ simt cǎ
fac parte din lumea bunǎ pentru cǎ
avea OP pe nu-ştiu-ce-canale
şi pentru cǎ
nu s-a speriat cand un poliţist a
venit şi ne-a
spus sǎ nu ne mai
pupǎm pe bancǎ ȋn
parc (on a serious note now – de ce cǎcǎt
ar avea o problemǎ poliţistul
ǎla?); şi
nu unul, ci vreo 3-4 bǎieţi
cu 2 ani mai mari, la creme de la creme ȋn
microsocietatea Colegiului Naţional C.D.
Loga din Timişoara.
Purtau toţi converşi
broscuţe atât
de uzaţi cǎ
puteai, dacǎ priveai
cu atenţie, sǎ
le vezi şosetele
prin ȋnceputurile
de gǎuri.
Niciunul nu cred cǎ era conştient
de prezenţa
mea ȋn liceu,
pe coridor, admirându-le
mersul târât şi
voit cocoşat – sau
existenţa mea, ȋn
general, pe pǎmânt.
Mǎ bucurǎ ȋnsǎ sǎ ştiu
cǎ ei nu arǎtau
bine nici atunci, şi acum, cu
atât mai puţin,
cât despre mine, let’s be serious, sunt
fucking adorable (ȋn liceu
recunosc, exageram un pic cu cantitatea de creion negru aplicatǎ
pe ochi, dar prefer sǎ trec
aceastǎ scǎpare
ȋn categoria greşelilor
generaţiei mele.)
Ei, de ce sǎ rǎscolesc
trecutul tumultuos (ce am fǎcut de la
18 ani ȋn sus rǎmane
ȋn seif, unele lucruri nu se publicǎ –
cel puţin nu
toate deodatǎ) acum?
Pentru cǎ am aflat
cǎ prima, da, PRIMA mea iubire, cel ce acum
are ȋn jur de
50 de ani, este proaspǎt divorţat
(a 3-a oarǎ) şi ȋşi
va ȋntemeia o
nouǎ familie
cu o fatǎ cu 3 ani
mai micǎ decât
mine! Pǎrinţii
mei m-au minţit de la ȋnceput
– eu aveam dinţi de lapte
ȋn gurǎ,
dar iubita lui actualǎ nu deţinea
pe atunci minimul de inteligenţǎ
senzo-motorie. De ce nu a fost cu mine ȋn
acea varǎ a anului
1991, de ce nu mi-a cumpǎrat iegǎri
faini şi multe
cupe de ȋngheţatǎ
de alune de la Fram, de ce a secat acest nesfârşit
ocean de posibilitǎţi?
Lipsa de timing, prietenilor, lipsa de
timing mǎ va omorȋ. Şi,
la final de post, vǎ las cu ȋnţelepciunea
Andreei, al cǎrei rǎspuns
la cele de mai sus a fost: „Adevǎrul sincer Flavia, e cǎ tu tot
timpul ai avut pasiuni mult sub nivelul tǎu - aşa ceva e absolut de neȋnţeles pentru
un om care se iubeşte
atâta
cât
te iubeşti
tu hahahahaha”
2 comentarii:
Flavia, de ce n'ai zis tu de la bun inceput ca te'ai indragostit de George Clooney?! :)
"De ce nu a fost cu mine ȋn acea varǎ a anului 1991?" Pentru ca acum, in loc sa fie divortat a treia oara, ar fi infundat inca puscaria pentru pedofilie si ar fi fost sodomizat pentru a N-a oara de colegii de parnaie.
P.S.: scrie mai jos"dovediti ca nu sunteti un robot". daca as fi fost robot, m-as fi simtit jignit.urata treaba.
Lucacuceritorul
Trimiteți un comentariu