Eu si Moldova

Eu nu pot sa scriu nimic obiectiv sau inteligent despre protestul din Moldova!daca pot sa fac debateuri pe orice subiect de Doamne ajuta despre asta nu pot!Nu pot sa scriu fara sa ma raportez la mine in primul rand si sa divaghez putin de la subiect. Poate pentru ca eu sunt o fata care parca e mereu in "perioada aceea a lunii". Cu hipersensibilitate la lucruri care au insemnatate dar mai ales care nu au, cu tipete, cu crize, cu ras si vorbit prea tare si cu plans mai ales.
Eu cand vad astfel de situatii ca in Moldova plang. Plang cu sughituri, emotionata groaznic de tare. Cand aud sau vad proteste la Tv sau in viata reala, proteste care imi ating o coarda sensibila eu incep sa plang si nu ma mai opresc. Plang pentru ei ca au curajul, plang pentru mine ca nu am sansa si daca as avea sansa nu as avea curajul poate sa fac parte din asa ceva, plang pentru situatiile care au generat protestul, plang pentru fiecare scandare si pentru fiecare bastona aplicat pe spatele unui manifestant.
Cand eram la gradinita eu si Silvi ne-am indragostit iremediabil de Cipi (Ciprian), un baiat din Chisinau venit la tatal sau doctor la Orsova. Ne certam intre noi care sa se joace cu el de-a mama si de-a tata. Asta a fost prima noastra experienta cu Republica Moldova. Mai tarziu, la liceu, cu ocazia competitilor de la debate am ajuns sa cunoastem alti tineri basarabeni de care am fost bineinteles indragostita. Nu pot sa spun de ce am fost inca de mica atrasa de ei :) Ideea acestui paragraf e ca pentru Moldova am simtit pana in liceu doar fluturi in stomac.
Acum doi ani, am ajuns eu cu Flavia sa stam la o bere in Unirii cu trei baieti destul de random pe care oricum nu i-am mai vazut de atunci.Doi dintre ei lucrau la Alcatel si ne-au povestit cum au mers in Moldova si au fost batuti, batjocuriti si amenintati cu pistolul de localnicii si politistii dintr-un orasel din Moldova doar pentru ca vorbeau romana. Dupa seara aia, am fost extrem de nervoasa pe Moldova si nu am prea vrut sa aud de ea. Chiar acum 3 zile o fosta colega de organizatie (Salvati Copiii) mi-a povestit cat a patimit la Chisinau si cum a fost tratata ca si romanca. De aia va spun sincer, cand am auzit de rezultatele alegerilor la Chisinau nu am fost deloc surprinsa. Avand ideea pe care o aveam in cap despre Moldova, nici nu m-am gandit la alegeri fraudate. Imi pot imagina clar moldoveni care au votat cu buna stiinta cu comunistii si care se vad mai degraba in Rusia decat in Romania. Si stiu clar ca sunt multi asa. Si eu sincer i-as lasa asa. Nu sunt una dintre romanii care cred ca unirea cu Moldova este o solutie buna sau dezirabila.Ei cu tara lor, noi cu tara noastra. DAca vor sa vorbeasca in ruseste sa o faca si sa fie fericiti cum vor ei.
Dar, cand m-am uitat la proteste,cand am ascultat glasul tinerilor basarabeni,cand am vazut autocarele cu tinerii care plecau acasa sa ia parte la un eveniment important pentru tara din care au plecat pentru un viitor mai bun, cand am vazut ca si in Timisoara tinerii basarabeni au aprins lumanari in Piata Operei (banuiesc ca e si Cipi acolo care apropo acum e student in Timisoara :) m-am emotionat si am inceput sa plang.
Poate ca nu o sa aiba niciun efect revolta lor. Poate ca Voronin si rusii lui o sa aiba castig de cauza. Poate ca unii o sa isi piarda viata si unii o sa fie raniti. DAR sentimentul ca faci ceva pentru tara ta, ca faci ceva in care crezi cu toata inima, sentimentul ca esti acolo cu oameni care isi doresc aceleasi lucruri cu tine si ca inimile voastre bat pentru acelasi scop, bucuria ca poti sa tipi insufletit in gura mare lucruri pe care pana acum le spuneai cu tristete la o bere cu prietenii, speranta care iti inunda sufletul cand esti acolo in piata, ca poate, poate viitorul suna bine, frumusetea idealurilor in care crezi si pentru care te lupti, LUCRURILE ASTEA SUNT ALE LOR SI O SA FIE SI DE ACUM INAINTE INDIFERENT DE OUTCOME-UL REVOLTEI.
Trebuie sa se bucure ca pot face asa ceva pentru tara lor. ei au sansa sa faca ceva MARE asa cum si parintii nostrii au avut sansa asta acum 20 de ani!
Eu cel putin sunt geloasa pe studentii basarabeni. Romania nu mai e tara comunista, dar e o tara adormita, daca nu semi-moarta, o tara in care ai senzatia doar, ca poti sa faci tot ce visezi dar care de multe ori iti omoara proiecte si vise. Daca am avea sansa sa scapam si noi din letargia asta ucigatoare printr-o revolutie. Daca am avea sansa sa schimbam mentalitati invechite cu o revolutie. Dar nu o avem! Tot ce putem noi face este sa ne luptam incet, in liniste, zilnic cu un sistem corupt, cu oameni ignoranti, cu masele care se plang fara sa puna un deget la treaba, cu tot ce merge prost aici in tara. Si unii se lupta, altii pleaca pentru ca s-au plictisit sa lupte sau pentru ca nu vreau sa lupte, altii intra in sistem si tot asa.
Eu am plecat... Dar vreau sa ma intorc. Mereu am stiut ca o sa ma intorc. Mereu am stiu ca vreau sa fac ceva pentru Romania. Si o sa vina si vremea aia, mica mea revolutie o sa vina si ea peste ceva timp. Pana atunci, plang cu studentii basarabeni, pentru idealurile lor, pentru curajul lor si pentru speranta lor!