Involutie

Ne mandrim ca suntem mai buni si mai intelepti decat eram acum un an, sau acum 10 ani. Eu insa am dat peste un eseu (pe atunci cred ca inca se numeau "compuneri") pe care l-am scris prin clasa a 8-a sau a 9-a, adica pe la 14 ani. Parca nici nu ma mai recunosc in ce am scris, pentru ca e un text prea lipsit de cinism, de rautate, de sarcasm. Defapt e si normal, nu mai sunt persoana de acum 10 ani, acea persoana mai exista doar la nivel de concept. Pana una alta insa, va trimit si pe voi in anul 2002.

Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine


Suna ca un slogan. Esti tentat sa mototolesti foaia de hartie si sa renunti chiar sa te gandesti la asta. Sub aceste vremuri, in care fiecare se lupta pentru existenta, pentru putere, pentru drepturile sale, in acest suvoi al vietii in care nu stii cum sa ramai cu capul afara pentru a lua o gura de aer si nu gasesti in jur un punct de sprijin, in acest spectacol in care daca nu esti egoist, rau si razbunator esti considerat prost este greu sa scrii un text cu acest titlu. Inchid ochii, respir adanc, si-mi amintesc cele zece porunci. Le am in memorie pe toate, realizez insa ca nu-mi amintesc sa le fi lasat sa-mi patrunda in suflet, realizez ca rareori m-am gandit la cei dragi mie, la parinti, la prieteni, la cunostinte sau la oamenii necunoscuti pe langa care trec asa cum ar trebui - ca la niste fiinte asemanatoare mie.
Sunt parintii mei - desigur - ii iubesc. Sunt bunicii mei - cum sa nu-mi fie dragi? Astept de la ei totul: sa ma rasfete, sa ma inteleaga, sa ma asculte si sa nu ma necajeasca. Am urmarit cu mare atentie la televizor emisiunile in care sunt explicate drepturile copiilor Recitesc titlul, niciodata nu m-am gandit la ei la fel. In sufletul me am cerut de la ei totul dar am oferit cat am crezut de cuviinta, fara sa-mi treaca prin minte ca sunt si ei la fel ca mine, oameni obisnuiti cu defecte si calitati, care ofera si care asteapta acelasi lucru de la noi.
Sunt profesorii mei, unii tineri, entuziasti, frumosi, care n-au uitat inca adolescenta, altii poate prea rutinati, obositi si sacaiti de atatea generatii de copii prea plini de energie, prea zburdalnici, prea obraznici, prea refractari la regulile scolii. Pe unii ii iubim, pe altii nu, niciodata nu ne trece prin cap sa-i intelegem, sa le oferim dragostea si intelegerea pe care o asteptam de la ei.
Sunt prietenii nostri, colegii de clasa, cunostintele intamplatoare. Sunt de toate felurile: de la prietena cea mai buna pe care o asculti cu resemnare ca sa-ti vina si tie randul sa vorbesti, pana la colega tocilara si izolata, prea putin frumoasa si deloc simpatica, pe seama careia clasa face tot timpul glume si care, sa recunoastem, le consideram persoane anexe persoanei noastre si nu le oferim din inima noastra mai nimic, asteptand insa sa ni se ofere totul.
Sunt necunoscutii de pe strada, din tramvai, din magazine, vanzatoarea din piata de la care ne asteptam sa nu ne stea in cale, sa elibereze un scaun sau sa vorbeasca politicos considerand ca este dreptul nostru fara sa ne pese, defapt, ca este si dreptul lor. 
Oare i-am trecut in revista pe toti? Este lumea mea, e lumea noastra, e societatea in care traim, ale carei reguli le respectam. Atata doar ca, reflectand, imi dau seama ca ar trebui sa fie mai mult decat atat. Si spun si eu ca Blaga, "e prea putin." Intreg acest discurs este putin romantic si desuet. Stiu ca maine nu ma voi mai gandi la asta. Vor fi unii care vor spune ca viata e o lupta in care sunt invingatori si invinsi si ca nu este loc pentru altruism. 
Vor fi momente in viata cand, incercand sa dam altuia ceea ce dorim sa ni se dea noua ni se va raspunde cu cinism si antunci vom fi tentati sa uitam acest mesaj. Am scris aceste randuri insa, cu speranta ca imi voi aminti de ele cat mai des posibil, cu convingerea ca aceasta atitudine ne face oameni si ne deosebeste de alte creaturi, cu nadejdea ca doar iubind poti la randul tau sa fii iubit, ca doar oferind sufletul imi va fi impacat, cu convingerea ca toata lumea va fi mai buna daca fiecare da ce e mai bun fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb. 
"Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine." As vrea ca fiecare sa inchida ochii pentru o singura clipa ochii, asa cum am facut si eu acum si sa incerce sa constientizeze un singur lucru: nimeni nu e mai important decat altul. Suntem totodata diferiti si asemanatori si avem un suflet, ce e atat de usor de ranit!

Fiecare om are o patrie. Restul sunt tari

Nu am nimic de zis - cel putin nimic din ce nu am mai zis pana acum! A inceput numaratoarea inversa, in 5 zile voi face deja binecunoscutul drum Bruxelles-Timisoara ca sa fiu acasa de Craciun. Nu fac parte din categoria de romani care se plang de tara lor, care se vaita ca le e greu, care lauda tarile vestice. Recunosc ca am fost norocoasa, ca nu mi-a lipsit niciodata nimic si poate tocmai comfortul acesta m-a inzestrat si cu o puternica speranta si incredere in potentialul Romaniei. Dar nu despre asta vreau sa scriu. Cu toate ca optimistii si cei sictiriti de problemele din tara sunt atat de diferiti, drumurile lor se intersecteaza mai tot timpul in preajma sarbatorilor. Toti cei care pot, fac cumva sa ajunga acasa de Craciun. Se pot bate cu pumnu-n piept un an intreg ca e mai bine in cutare sau cutare tara, ca spre deosebire de Romania, acolo se rezolva totul "imediat", dar daca nu ar petrece sarbatorile de iarna acasa, cu traditionala mancare si bautura in exces, ar ofta toti ca niste primadone. Tuturor ne place sa fim acasa de Craciun. Celor carora realmente nu le place sa fie acasa, probabil ca nu le place Craciunul si/sau propriile rude. In rest, ca niste adevarati devoratori de proteine animale si emisiuni de scandal, cumparam cadouri, ne facem bagajele si gonim cat ne tin picioarele, rotile si aripile spre casele mirosind a sapte feluri de mancare.

La fel si eu, in rand cu ceilalti romani, am inceput deja sa imi fac bagajul, sa impachetez cadourile si sa visez cu ochii deschisi la camera mea, la bunicii si la prietenii mei. Doua lucruri ma ingrijoreaza insa: 1. De cand nu mai fumez, apreciez pentru prima oara faptul ca fumatul este interzis in toate localurile in Belgia, pentru ca tentatia nu mai e atat de mare. Nu stiu cum voi reactiona la o cafenea fumegand a tutun, cu garda jos de la prea mult vin fiert! 2. Nu numai ca am renuntat la tutun, ci si la carne. Acum marea mea dilema este cum sa fii vegetarian in Romania, si mai ales, cum sa fii vegetarian in Romania de sarbatori, cu doi bunici complet dezamagiti de alegerea mea in materie de alimentatie? Va fi o vesnica lupta, acum sa vedem cat de ciufulita voi fi la capat de drum!

Timisoara mea draga, pregateste-te ca vin! Si apoi mai pregateste-te, din nou si din nou, ca venim cu totii pe rand: Giulan, Andreea, Pana si Raisa!

Ciudati, perversi si fani

Desi relativ inactiv pentru o perioada indelungata de timp, blogul nostru reuseste inca sa atraga o gama variata de cititori. Si cum ne mandrim cu nivelul intelectual ridicat al celor de ne citesc, vreau sa le dedic acest post, si sa le multumesc din suflet ca inca ne sunt alaturi.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii legate de domiciliul nostru si locurile in care ne desfasuram activitatile socio-culturale, urmariti indeaproape acest blog, dar tineti minte - am facut 8 ani de karate si port tot timpul la mine spray paralizant.

V-am pupat!

Slalom printre lupi si pretiosi

Cei ce ma cunosc sunt constienti de faptul ca sunt usor iritabila, si foarte multe aspecte ale vietii, precum si majoritatea oamenilor cu care interactionez, imi creaza o stare de discomfort ce aduce a ura. Totusi, consider ca fac parte din categoria de oameni care va judeca cel mai putin pe cei din jur, in principiu pentru ca nu imi prea pasa, dar si pentru ca sunt constienta de ce se afla la mine in ograda. De aceea, cand dau nas in nas cu cate un lup moralist, sau cu un pretios ce se crede God's gift on Earth si restul sunt doar niste gunoaie ca graviteaza in jurul lui, o iau razna.

Ii voi analiza pe rand, si, ca sa vedeti ca nu numai Marijuana este cea mai fidela fata, imi voi recunoaste si eu micile scapari.

Lupul moralist este o persoana ce si-a ratat cariera de preot/pastor/rabin sau de cadru militar. Acestea sunt cele doua profesii care ii incadreaza perfect pe acei compulsivi care dorm linistiti noaptea numai si numai daca faci intocmai ce iti spun ei sa faci. Orice deviere de la calea cea dreapta va fi intampinata cu predici, priviri dezaprobatoare si NEAPARAT o comparatie cu insusi lupul moralist, din care evident ca tu iesi ala ciufulit si lupul moralist va fi, ca de obicei, superior tie dar ingrijorat pentru soarta ta.

Aveti cu totii lupi moralisti in viata voastra: cretinul care va spune sa va lasati de fumat pentru ca nu e sanatos, cand el la randul lui conduce ditamai bolidul toata ziua, astfel incat face tocanita din plamanii a trei generatii viitoare sau constipata care se uita la tine cu dispret pentru ca esti singura si daca ai stii si tu ce bine e sa fii cu cineva care te iubeste si te intelege nu ti-ai mai pierde noptiile prin cluburi, cand "iubi" ei se fornica sambata trecuta cu alta. Am fumat mult timp si am fumat ca un furnal. M-au exasperat multi cu atatea argumente: ba ca fumatul nu este sanatos (serios, si eu care credeam ca imi fortific bronhiile!), ba ca de la fumat sunt asa de mica (nu idiotule, este genetic), ba ca daca fumez stand intinsa fumul se depune mai aiurea in plamani (asta ai aflat din Formula As sau alta revista stiintifica de acest gen?), ba ca daca nu ma las pana la varsta x de fumat o sa mai imi creasca 4 brate si o sa fiu cunoscuta drept femeia caracatita. Na si uite ca intr-o zi m-am lasat de fumat. M-am lasat pentru ca nu am mai avut chef o zi si am zis sa incerc. Si in ultimele 4 luni, pe langa faptul ca nu mai fumez, stiti ce altceva nu fac? Nu sacai lumea din jurul meu daca fumeaza, nu le spun ca ar trebui sa imi urmeze exemplu, nu ma uit la ei si zic vai nu stiu cum poti sa participi activ la propria ta moarte. Si stiti de ce nu fac asta? Pentru ca nu sunt ipocrita, idioata, pentru ca am lucruri mai bune de facut si pentru ca nu consider ca prietenii mei sunt retardati si prin urmare isi pot trai viata fara predicile mele. De cateva saptamani am hotarat sa nu mai mananc nici carne. Din nou am inceput sa aud ca "nu e bine". Cele trei cuvinte de groaza, asa le voi numi de acum incolo! Bunica-mea, si numai eu stiu cat o iubesc, mi-a tinut o intreaga predica despre cum nu e sanatos sa nu mananci carne, dar tot ea, cand merg in Romania, ma imbie sa mananc slanina si jumari, doua perle ale alimentatiei sanatoase. 

Am mai citit undeva ca oamenii sunt mai preocupati sa arate cu degetul la cat de de nesanatos sa fii vegetarian decat sa se ingrijoreze de cati oameni mananca pizza si chipsuri si dulciuri in fata televizorului sau computerului. De altfel, ca sa fie oficial, motivul principal pentru care nu mai vreau sa mananc carne este ca vreau sa ajut animalele. Abia dupa asta ma voi gandi cat ma ajuta pe mine, si pentru cei inca ingrijorati de soarta mea, m-am documentat si trupul meu sculptural nu va avea nimic de suferit, ba dimpotriva. De cateva ori, incercand sa ma apar si sa imi argumentez decizia, am luat-o putin pe aratura si am ajuns aproape de zona moralista. Recunosc ca de multe ori e greu, iar daca e vorba de principii fundamentale, ce definesc o societate, sunt perfect de acord sa lupti pentru ele. In schimb, cand vine vorba de stilul de viata al unui om, daca ii spui ceva mai mult decat o data, abuzezi. 

Lupii moralisti sunt oameni care cred ca trebuie sa primeasca trofee pentru cum isi traiesc viata, au nevoie sa fie vesnic aprobati si laudati pentru deciziile pe care le iau pentru ei insisi. Auzi Maica Tereza, daca esti demna de luat ca exemplu, crede-ma, vei fi. Daca nu, incearca sa nu te bagi pe gatul unor oameni care vor sa fie lasati in pace. Iar daca devii prea disperat/a, fa-ti vreo doi copii si lauda-te la ei, dar lasa-ne pe restul sa ne traim vietile ca niste cauze pierdute ce suntem!

Sa trecem acum a doua jumatate, la pretiosi. Seamana cu lupii moralisti, dar sunt mai degraba verisori decat frati. Diferenta consta in faptul ca pretiosii judeca, barfesc, sau ofteaza (public mai mult decat privat) si dau sfaturi la modul general, in fata unui public imaginar, referindu-se insa la anumite persoane. Sunt oamenii care se simt prea educati, prea rafinati, prea culti si versati, si se simt asaltati de plebe, de cei care au interese simple, care beau cola nu suc de portocale rosii, se uita la telenovele nu la Grey's Anatomy, care nu sunt la moda si nu stiu sa se asorteze, care mananca cu mana nu cu chopsticks si lista poate continua. Pretiosii insa nu isi vor bate joc de plebe pe fata. In public, acestia vor face tot posibilul sa dovedeasca tuturor ca ei pot avea conversatii cu oricine, ca nu sunt snobi, ca parte din carisma lor sta tocmai in faptul ca nu se uita cu scarba la cei cu interese mai putin originale, culte si cosmopolite. Insa in privat, intr-un grup format strict din pretiosi, acestia vor dezbate cum civilizatia se destrama si oamenii nu mai au valori si printipuri (ca si cum omenirea a fost pana nu demult compusa numai din intelectuali, pe cand prostimea era in minoritate, iar acum soc, lucrurile au luat o teribila intorsatura si brusc intelectualii sunt in minoritate) si bietii pretiosi se zbat sa supravietuiasca intr-o astfel de societate pe care incearca in van sa o redreseze. 

Ce nu am inteles eu niciodata a fost procesul prin care oameni s-au autointitulat la creme de la creme. Spun asta pentru ca ii stiu pe cei ce se considera pretiosi. Au inceput sa citeasca mai intens de vreo cativa ani si ii auzi vorbind despre ce carte au pe noptiera saptamana asta si sunt socati de cum lumea nu mai e interesata de lectura (cand primele carti pe care le-au citit au fost cele obligatorii in liceu), au barfit la fel ca toata lumea dar au hotarat intr-o zi ca nu e matur sa barfesti si din momentul ala au inceput sa impanzeasca retelele sociale cu citate despre cum ar trebui sa te ridici deasupra barfelor, despre cum doar "small minds discuss people", simtindu-se deasupra tuturor la fiecare nou status postat. Mai mult, sunt cei care sustin sus si tare ca ei sunt "real", ca spun totul pe sleau si ca ei nu au timp sa poarte manusi in jurul nimanui. Adevarul este prietenul lor si totusi nu s-au dus niciodata la o persoana aparent nedemna de ei, sa le spuna: "Hei Gigel, in primul rand ai un nume de cacat, apoi blugii aia trasi pana-n gat nu te avantajeaza si uite aici, o carte care cred ca ti-ar deschide ochii!" 

Recunosc ca si eu judec oamenii, dar incerc sa ma abtin sa ii fac pe altii de cacat laudandu-ma singura in predici sub forma de statusuri pe facebook. Daca spui "ah am fost azi la biblioteca, cat mult iubesc sa stau printre carti, pacat ca e atata, dar atata de goala. unde e restul lumii devoratoare de literatura, sau, sa fi ramas doar eu?" NU ajuti societatea in niciun fel. Mai mult, e clar ca nici nu iti pasa, dimpotriva, cu cat mai putini oameni in biblioteca, cu atat te simti tu mai cu pana-n fund ca nimeni nu-i ca tine. Inceteaza te rog. Te faci de ras. Daca nu te simti apreciat, du-te acasa la parinti si la bunici. Pentru ei, soarele rasare din fundul tau, asa ca ia-ti doza de complimente de la ei si lasa-ne, ca nu ne pasa. Mersi!

Wishlist

Cred ca daca ar exista un decalog al blogging-ului, eu as fi incalcat toate cele 10 porunci. Nu am mai scris si nici nu am vreo scuza, mai putin faptul ca nu am mai avut chef. Iar acum, cand scriu, sunt atat de lenesa incat nu voi traduce post-ul, scris initial in engleza, in romaneste. Pana una alta, cine nu stie sa citeasca nici macar atat in engleza, nu are ce cauta pe blogul asta. BOOM! Ba il traduc caini vagabonzi ce sunteti, pentru ca mie imi plac toate animalele, chiar daca-s urate si musca! Cu placere.

Oricum, puteti sta linistiti, ce voi scrie nu are nicio legatura cu altceva in afara de mine si de ce imi doreste mie sufletul de Craciunul numarul 25 al vietii mele. Asadar, numaratoarea inversa a pornit si mai sunt 25 de zile pana puteti sa va croiti drum spre inima mea zvacnind a materialism, cumparandu-mi urmatoarele:

• Doc Martens!!! In mod normal nu sunt o mare amatoare de grunge, dar in ultima vreme D. Marten's mi-a atras atentia cu niste modele mai putin ostentative, cum ar fi Victorian Flower Prints, Potent Purple Suedes, Blythe Faded Pink Suedes, Aries Tan Wool Boots si Juney Beige High Boots! 
• Nu m-ar deranja deloc nici o pereche de espadrile inchise Havaianas - desi nu imi este foarte clar daca se pot purta si inauntru si afara fara a risca degeraturi precum cele ale alpinistilor cu prea mult zel si prea putin antrenament?
• Urban Decay Baked bronzer pentru fata si corp, Urban Decay Midnight Cowboy Shimmer Lotion, adica orice poate sa imi ascunda din paloare si ma face mai bronzata si shiny!
• Obsesia pentru posete plic supradimensionate a atins apogeul cand am descoperit plicul rosu Camille Zarsky. L-am vazut, mi-a placut, deci mai ramane doar un lucru de facut!  
• Ochelarii vintage Alain Mikli, sau orice aduce a look-ul lui Iris Apfel aka Flavia of the future!
• Kit-urile Sephora Smokey Eye si Urban Decay's Naked Brush, pentru ca sunt obsedata de machiaje si nu am de gand sa imi cer scuze pentru asta!
• Sparkling Lickable Body Powder - need I say more?
• Reese's Peanut Butter Cups - cine sustine ca diamonds are a girl's best friend nu a incercat niciodata Reese's!
• Nu stiam care imi place mai mult: colectia Nicki Minaj sau setul Shatter Effect de la Opi. Am hotarat ca cea din urma este mai cool, si ca desi culorile N.M. sunt in principiu cool, nu le-as purta la aproape nimic. Intre timp mi-am facut singura cadoul asta.
• Balerinii Charlotte Olympia Kitty Flats, pentru ca sunt draguti si picioarele mele mi-ar fi vesnic indatorate ca le-as lasa sa faca o pauza de tocuri!
• Violent Lips Red Leopard Print, defapt oricare dintre modelele de la Violent Lips, pentru ca vreau un moment Lady Gaga si/sau sa sperii copiii mici care vin sa colinde la mine la usa.

Et voila, lista completa. Asta este momentul pentru cei care cred ca fetele sunt imposibil de impresionat sa vada ce fata de treaba sunt eu. The above are all you need! Boom!

Ne intoarcem acasa

Pe langa faptul ca am inceput un blog in engleza, ne-am terminat amandoua studiile postuniversitare - nu ca aveam nevoie de inca o confirmare ca explodam intr-o aura de inteligenta, si acum venim amandoua acasa in vacanta. Probabil nu ne veti vedea in public prea mult (eu personal voi fi intr-o permanenta stare de ebrietate la domiciliu, uitandu-ma la filme proaste si afundandu-ma in amor propriu si sunt relativ convinsa ca Andreea va fi si ea acaparata de stilul meu de viata alternativ).

Iar pentru voi, dragi cititori, am hotarat, sa redeschidem acest blog dupa un an de zile, pentru ca ne-am porcit infinit de mult de atunci si ce poate fi mai iresponsabil decat sa ma debarasez de tot si toate pe vastul internet?

V-am pupat, gorile constipate!