sâmbătă, 1 august 2009

Elevele Per dintr-a 12 SS

O chestie recenta care include fete de liceu m-a facut sa ma gandesc la anii mei de liceu. Liceul a fost pentru mine si Silvia ceva extraordinar, am legat prietenii care sper sa continue toata viata , si asa o sa fie ca daca nu VA TAI!, am cunoscut oameni extraordinari, am fost implicate in zeci de activitati,eu mi-am cunoscut prima iubire - sper sa nu fie si marea iubire ca atunci clar am esuat in viata :(,am ras cu caru, am plans la greu, am trait intens, DAR mai ales am fost total diferite. Tot liceul ne stia,unii ne adorau, altii ne urau, altii urmareau doar cum venim imbracate sau pentru ce activitate extracuriculara mai scapam noi de la scoala. Desi eram luate impreuna,multi ne adorau sau ne urau separat. Ma uitam pe albumul Silviei cum toti ii scriau cat era ea de blanda si de buna si de impaciuitoare cu toata lumea si cat era ea de diferita de mine :)))))) Eu am fost mereu aia cu gura mare, daca era ceva intepator de spus sau chiar rautacios de-a dreptul toata lumea se baza pe mine. Nu pierdeam niciun debate cu nimeni :).Cred ca inspiram frica :)Deci nu va mirati daca pe mine ma urau mai multi decat pe Silvi :) Daca Silvia s-a dus la teatru inca din clasa a 9-a si era un suflet sensibil ce juca in Desteptarea Primaverii eu m-am dus la dezbateri cu scopul precis de a ma certa intr-un mod organizat (acuma nu sunt total sincera, m-am dus si pentru ca m-am indragostit de Liviu,baiatul care a venit sa ne faca o demonstratie de debate:) Drumurile noastre pareau sa o ia in directii total opuse. Dar uite ca am gasit ceva care sa ne motiveze pe amandoua si acest ceva a fost organizatia Salvati Copiii, pentru ca amandoua eu-souless bitch ea-ingenua primadona am fost crescute cu ideea ca trebuie sa ii ajutam pe cei care au nevoie de asa ceva si pentru ca vream sa facem ceva care chiar sa conteze. Nu o sa uit momentele petrecute la Salvati, rasetele copiilor, stresul nostru, festivalul borcanelor, serbarile de Craciun, excursiile din Retezat si nici pe Sz-ul, primul nostru coordonator:) desi au trecut vreo 6 ani de cand nu mai stim nimic de el.
Diriga ii scria la Silvia ca ea, eu , Raisa, Alecsis si Giulan am fost un grup nedespartit de prieteni si ca ne completam reciproc. Si Flavia era in grup doar ca nu era in clasa cu noi. Si asa si era si inca este, suntem un grup de nedespartit, ca doar de atatea ori am incercat si de atatea ori ne-am impacat :)))) Imi amintesc cum imparteam frateste cu Raisa sandwichul ei in pauza, cum faceam cu ea in clasa a 11-a concurs cine invata cat mai repede o poezie (una dintre poezi a devenit si poezia mea preferata), imi amintesc cum am ascuns-o sub banca pe Flavia la ora de matematica!! :))) Ea venise in pauza la noi si chiulea asa ca am ascuns-o intre banca mea si banca Silviei :)) Cum ma certam eu cu marele coleg de banca Giulan pentru suprematie. "Eu sunt deasupra, ba eu sunt deasupra!" Cum il chinuiam si stateam tot timpul cu picioarele la el in brate, cum dadeam unul in altul sa vedem care renunta primul si tot asa (desi pariati pe el ca e ditamai omul sa stiti ca nici eu nu eram de lepadat:) si mai ales cum il rugam toate sa ne dea macar un sandwich din bunatatile de sandwichuri pe care le avea si cum i le furam cand nu vrea sa ni le dea.Haha, cum ne faceam probleme ca Alecsis se imbata la toate majoratele si ne era frica sa nu devina alcoolica :)))) Doamne cate se pot schimba in cativa ani! Acum incerc sa o imbat din an in Paste si nu mai poate! :))) Cum chiuleam de la mate si de la sport tot timpul si in ultimele doua ore dadeam cate 3 lucrari si norme pe ora :))) Eu trebuie sa recunosc ca citeam romane la orele de mate la care nu chiuleam :P
Si mai avem sute de astfel de amintiri care o sa ne ramana mereu intiparite in minte chiar daca in fiecare an se aduna altele noi, cu aceleasi personaje of course.
Mi se pare putin ciudat ca povestesc despre liceu la trecut si ca eu deja am terminat facultatea! Ca peste cateva luni o sa incep sa depan amintiri si din facultate, si dupa de la masterat.
Raisa mereu imi spune cand sunt trista sau suparata: lasa Andreea, peste cativa ani o sa radem cand o sa ne amintim faza asta , o sa vezi. Si asa si este, rad acum la unele faze pentru care am plans si stiu sigur ca o sa rad si la fazele pentru care plangem noi acum ca proastele :))
Si acum ca bonus de sfarsit cateva randuri pe care i le-am scris eu la sora-mea in albumul de clasa a 12-a - :
"...sunt sigura ca pana la urma o sa stam in aceeasi tara- Romania !?!" - am pus semnul exclamarii si semnul intrebarii atunci, acum o alta tara pare mult mai plauzibila.
"Abia astept sa aud ca te-ai indragostit si tu...ca sa putem vorbi ca de la egal la egal..."
"Silviutza :)) (am pus smiley ca am pus tz-ul care mi se parea scarbos:) mea draga sa fim sanatoase si iubite si fain imbracate si fericite si bogate!!!" :))))))))

E ciudat sa stai fata in fata cu tine cea de acum cativa ani. La unele faze parca nici nu simt ca sunt eu, la altele parca le-as fi gandit acum cateva minute.De aia ma bucur ca am blog, ca o sa ma uit peste cativa ani si o sa pot iarasi sa ma asez fata in fata cu mine si sa ma iau la puricat. :)
Voi cum erati in liceu?

7 comentarii:

Anda spunea...

"eu m-am dus la dezbateri cu scopul precis de a ma certa intr-un mod organizat" :)))) Vai cat am ras la faza asta! Si inca rad! :))))

Of, liceul meu s-a terminat acum 6 ani, si inca nu-mi vine sa cred, eu am impresia uneori ca [cel putin ca si comportament plus situatiile in care ma tot gasesc] regresez infantil, nu ca evoluez in vre-un fel. La 30 de ani probabil chiar o sa ma port ca in clasa a cincea.

Dar sa revenim la liceu. Si pentru mine a fost o perioada foarte frumoasa, si acum cand imi intalnesc prietenii [unii mai pleaca in alte tari, uneori pentu periaode foarte lungi] inca ne intelegem si multe nu s-au schimbat. O sa vina o vreme cand poate o sa plecam definitiv, o sa pierdem legaturile, dar sper ca o sa fie asa cum a zis unul din prietenii mei cei mai buni de pe vremea aia: "chiar si daca ne vedem dupa 10 ani, o sa ne comportam ca si cand n-am mai vorbit de saptamana trecuta".

Off... am devenit nostalgica acum...

Andreea spunea...

exact asa spunem si noi de noi. pe raisa o vedem cam o data pe an si atunci cand vine e ca si cum nu a plecat niciodata. asa si eu ma simt cand vin acasa, inca din prima seara in unirii ma simt ca si cum am fost mereu aici cu ei:)

Ionesta spunea...

rahat...m-ai făcut nostalgic cu postarea asta a ta, andreea. Nu puteai sa scrii și tu despre ciorapi, gen? era mult mai puțin dureros!
Va urăsc pe voi timișorenii ca sunteți la un singur telefon distanta de întâlnirea cu mulți dintre foștii colegi de liceu.

Andreea spunea...

o sa ma chinui sa scot un post despre ciorapi. doar pentru ca te apreciez, gen! :)
si oricum, stay chill, ca nu e ca si cum ma intalnesc cu toti colegii de liceu, doar cu cativa cu care sunt prietena. In PLUS! should I remind you ca eu is plecata aproape ott anul si is la si mai mare distanta de prietenii si fostii colegi decat tine :(

Ionesta spunea...

te rog sa nu fie o postare despre faptul ca noi, bărbații, ar trebui sa ne dam jos ciorapii când facem uta uta :P.
Da știu ca ești plecata, dar știai, ca și mine de altfel, ca acesta este un colateral damage în momentul în care ai hotărât sa pleci :|.

Andreea spunea...

haha! nici nu ma gandeam la chestia asta! dar venind de la tine, nu ma mira ca la asta te0-ai gandit cand te-ai gandi6t la un post despre ciorapi :)))))

Flavia spunea...

eu in liceu eram perfecta. vezi andreea, undele lucruri nu se schimba niciodata!