Sursa: Revista Mariana, 15 Noiembrie 1947
O fata tanara trebuie sa stie ca pentru dobandirea unui sot trebue, ca si pentru culesul ciupercilor, sa te scoli de dimineata - altfel nu mai gasesti in camp decat balonase de papadie. Numai ca, desi la optsprezece ani orice tanar este un dar, ea trebue avertizata ca nu e intelept sa saruti orice cal de dar pe gura.
Deasemeni, fata trebue sa stie ca acela care-si deapana povestea vietii in cursul primului vals este sau un subiect prea putin interesant de studiat, sau a facut-o trecand multe sub tacere.
O fata tanara trebue sa-si dea seama ca nu stie totul si ca tocmai asupra acelor puncte pe care crede ca le stapaneste temeinic, cunostintele ei sunt mai vagi. La acest capitol al notiunilor incerte se inscriu: ea insasi, imbracamintea, tinerii, persoanele batrane, parintii, casatoria, Freud si Jung, vinurile si spiritele.
(...)
Tanara fata de astazi trebue neaparat sa cultive manierele vietii de societate. Ea trebuie sa evite intrarea sgomotoasa intr'un salon si plecarea cu un bunaseara la toata lumea strigata din strafundul plamanilor.
(...)
Prea adesea se intampla ca tanara fata sa subestimeze unele fiinte pentruca e iubita de ele si le-a avut de cand se stie pe lume - aceste fiinte sunt parintii. Parintii au macar acest drept la pretuirea ei: au creat-o, si lucrurile creare sunt rareori mai bune decat creatorul lor; caviarul si morunul facand una dintre rarile exceptii ale acestei reguli.
Tanara fata nu trebuie sa piarda din vedere faptul ca fardul este o arta si nu e o profesiune. Ea trebuie deci sa evite rutina la acest capitol si totodata sa stie ca daca-si poate pudra nasul oridecateori ii place, nu e frumos sa-si pieptene parul si nici sa-si faca buzele in restaurante.
Confidentele sunt un mijloc minunat de usurare a inimii, dar persoana careia le facem trebue sa fie de sexul nostru. Sfatuim fata tanara sa lupte impotriva ispitei de a face dintr'un tanar confidentul sau.
(...)
Fete tinere, contruiti-va o filozofie vitala care sa va ingaduie intotdeauna a privi vecinic cu curaj inatinte, catre ziua de maine.
Nu stiu de ce, dar am impresia ca era mult mai simplu inainte. Prietenele erau ele si niciodata ei. Ne luptam noi de mult cu asta, dar fara mari succesuri. Eu pot sa spun cu mana pe inima ca nu am avut niciun prieten baiat cu care sa nu imi doresc la un moment dat mai mult. Niciodata. Mai stiu ca acum poti sa fii galagioasa sau tacuta, draguta sau o vaca absoluta si tot vei fi total aiurea pentru o anumita categorie sociala. Normele de comportament au inceput sa dispara, si cand nu mai exista reguli clare si bine puse la punct, esti condamnat sa gresesti tot timpul. Am mai zis eu ca m-am nascut prea tarziu pentru binele meu!


