I love reading / I love breathing

Ultima "fitza" la fetele din Romania (din ce vad pe Facebook de aici din indepartatul Bruxelles) e sa se laude ca sunt citite.  Cate carti citesc pe minut si mai ales ce fel de carti citesc. Sa nu creada nimeni Doamne fere' ca citesc povesti nemuritoare sau Petre Ispirescu, nu, ele citesc doar chestii culte sau mega obscure - daca nu e laureat al premiului Nobel pentru Literatura atunci macar sa fie un mega anonim pe care l-au citit doar 5 oameni in toata galaxia...

Sa nu ne intelegem gresit, subiectul acestui post nu sunt fetele care dau citate din Coelho avand de multe ori alaturi de aceste statusuri profunde poze cu ele semi-dezbracate in fata oglinzii din baie, nu. Nu imi bat joc de fanele Coelho pentru ca na, am vazut si eu multe telenovele la viata mea :P  deci nu ar fi corect si cinstit, ar fi ... cum s-ar zice...ipocrit, si tocmai ipocrizia vreau eu sa o dezbat aici....ma rog, aici ma contrazic ca pana la urma, una e sa citesti Coehlo si alta e sa citezi din Coehlo... ca doar eu nu ma puneam sa dau citate din telenovele... but then again, nu aveam facebook pe atunci, deci nu pot sa bag mana in foc.

1. " Casa mea e plina de carti. Si de aia fac poze cu orice carte nou cumparata - daca se poate cu o cana de ceai aburinda langa si o floare de nu-ma-uita ca sa aiba efectul scontat - si o pun pe facebook sa stie lumea ce si cum. Fac slalom printre carti la mine acasa, nici nu mai am unde sa le pun, mobilierul dedicat cartilor este deja neincapator...dar nu ma pot opri, pentru ca nu e asa, cartile sunt viata mea".
 Si nu m-ar deranja sa ai atatea carti, am trait 18 ani intr-o casa in care maica-mea ne-a inundat la propriu in carti si am prins si eu microbul, dar frate, NU TE MAI LAUDA!! Sa te lauzi ca ai carti in casa e ca si cum te-ai lauda ca ai dupa ce bea apa sau ca mergi la supermaket sa iti iei de mancare (si da, e adevarat sunt unii care nu au dupa ce bea apa, sau care nu au ce manca asa cum sunt unii care nu isi cumpara carti, doar ca nu te duci in fata unui nemancat si ii zici Suck on that biatch, I have food).

2. "Eu nu vreau orice iubit, eu vreau iubit care citeste multe multe carti, care mananca bea, pisa si caca numai romane celebre.Un baiat/barbat poate sa fie sexy ca si Adonis si puternic ca Hercule si bogat ca Irinel Columbeanu (HA!) dar daca nu citeste carti multe si ca lumea ...PIEI DIN FATA MEA BESTIE!"  
 In primul rand ca esti mincinoasa, ca sigur nu ii pui sa tick cate din cele 100 de best books pe care  BBC ti le recomanda sa le citesti in a life time inainte sa il chemi la tine la un CHAI in sanctuarul tau literar. In al doilea rand ai fi si proasta daca ai gasi un baiat bun, cu care ai ce vorbi, care te intelege si ocroteste si te iubeste si l-ai lasa din cauza ca nu a citit nimic din literatura rusa. Si nu o sa faci asta, ca nu esti chiar atat de proasta ca si alea care il citeaza pe Coehlo (ca tot veni vorba)....deci raman la punctul unu, esti mincinoasa...mai bine ai fi fost proasta.

3. " Am citit prima oara Ionesco (it's Ionescu biatch!!) si Cioran in clasa a 11-a si am simtit ca nimeni nu m-a inteles mai bine ca ei, ca si cum ar fi scris pentru mine. Prima oara l-am citit pe Nietzsche in facultate deci pot sa il citez pe facebook de fiecare data cand am ocazia. Citesc mitul lui Sisif de fiecare data cand simt ca viata mea nu are niciun sens si daca vreau sa ma relaxez bag ceva light gen Jane Austen ca de, nu pot sa fiu in forma tot timpul si pana la urma, e bine sa citesti toate genurile." 
Asta ma enerveaza cel mai mult! Frate, nu citesti Ionescu si Cioran in clasa a 11, ca nu o sa il intelegi, nu il citesti nici la 25, mai bine l-ai citi la 10 ani, ca atunci macar nu o sa ai pretentia ca l-ai inteles! Si nu citesti frate Nietzsche daca nu ai minime studii in filosofie, cum nu te pui sa te joci cu formulele lui Albert Einstein daca nu stii fizica. Eu de exemplu nu ii citesc, si am fost olimpica la filosofie in a 12-a dar mai mult de Lumea Sofiei si invataturile profesorului meu drag nu am citit, ca mi-am stiut limitele si nu ma consider filosof doar pentru ca am stiut in a 12-a mai multa filosofie ca elevul mediu (asta nu e motiv de mandrie, sa fim intelesi) . Nu batjocoresti munca si opera unora care si-au dedicat viata cautarii unor adevaruri ca sa ai tu ce sa citesti la ceai. Nu consider ca filosofii se citesc pe paine, nu consider ca filosofii se citesc lightly. Citesti Nietsche doar daca inainte de asta si dupa asta ai citit cel putin 7 articole stiintifice despre cine a fost, ce a vrut, ce curent, ce influente si ce manca dimineata la micul dejun. Ca Nietzsche nu e Eminescu, sa il citesti si sa intelegi tu ce vrei din el. ZIC.

Una peste alta, ca deja m-am lungit, sa te mandresti ca citesti carti e ca si cum te-ai mandri ca respiri. Si inca una si ma duc...daca citesti chiar atat de mult pe cat te mandresti ca citesti inseamna ca nu ai viata sau si mai rau...ca nu te uiti la serialele care trebuie.

Women would rule the world if they weren't so busy hating each other

Eu nu urasc barbatii. Nu-i urasc pentru ca nu ei sunt inamicul numarul unu, monstrul ascuns sub pat, nu ei distrug vietile femeilor, nu ei ne transforma din creaturi functionale in vaci nevrotice. Nu, nu, nu, ei sunt nu numai incapabili de a face asta, dar nici nu prea au chef. Barbatul este, pana la urma, cel mai comod animal.

Sursa tuturor problemelor pe care le intampina femeile, sunt femeile. Rectific: sursa tuturor problemelor pentru femei inteligente si cu un oarecare simt al moralitatii sunt femeile proaste, tatele egoiste, insetate de atentie, femeile care urasc femeile pentru ca le privesc ca pe competitie, femeile care aduc alte femei la pamant prin insulte, invidie, ura.

Margaret Thatcher spunea ca e un loc special in iad pentru femeile care nu se ajuta una pe alta. Avand in vedere ca muncim mai mult si mai bine dar suntem platite mai prost si ne sunt recunoscute meritele mai rar, ca fizic, anatomic am fost construite in asa fel incat sa fie usor sa ne aflam, fara voia noastra, in inferioritate, ca am fost private zeci, sute, mii de ani de dreptul de a lua decizii privind propria noastra existenta, ca si azi mai sunt femei umilite, batute, abuzate just because it's possible, cele care au sansa de a se naste intr-o societate civilizata, in care astfel de mizerii sunt diluate suficient de mult ca nu mai sunt extrem de sesizabile, refuza sa iasa din troaca de porci in care istoria ne-a tot ingradit. Refuzam sa fim civilizate si refuzam sa ne ajutam.

“Feministele” de astazi sunt un exemplu destul de relevant. Scriu feministe cu ghilimelele de rigoare pentru ca definitia moderna a feministei este: femeia care sustine cu ardoare ca ea este inteligenta si restul femeilor sunt niste curci proaste si bete. Noi, toate, vrem sa fim femei inteligente si suntem oripilate de femeile cu adevarat proaste, de femeile care refuza sa se educe, care ne sunt inferioare. Dar, in acelasi timp, cand suntem puse fata in fata cu o femeie cu adevarat inteligenta, mai inteligenta decat noi, simtim fiorul competitiei coborandu-ne de-a lungul sirei spinarii si din femei inteligente ne transformam brusc in huligani care ridiculizeaza, cauta cusururi, fac orice mai putin sa accepte, sa admire si sa invete de la alte femei ale caror realizari le depasesc pe cele din portofoliul propriu. Tinem cu femeile atata timp cat noi suntem cele mai bune, mai destepte, mai frumoase, mai dorite si mai invidiate. In momentul in care isi face aparitia o alta femeie care revendica tronul, scoatem securea ascutita in prealabil si ne postam in pozitie de atac.

Cati barbati ati auzit referindu-se la o femeie drept "curva", "stricata", "penibila" aia? Nici unul (excluzand ocazionalii misogini abuzati la varste fragede)! Termeni precum "curva" sunt inventati de femei pentru a fi directionati tot catre femei. Pentru barbati, ceea ce pentru multe femei este o "curva proasta", pentru barbati era, in termenii cei mai simpli, o tipa la care ii place sa se distreze, in prezenta careia isi doresc cu totii sa se afle. 
Concluzia? Nici macar nu am! Nu pot sa inchei cu vreun indemn pentru ca ar fi in van. Mi se pare ca devenim din ce in ce mai inversunate una fata de alta si sa lupt contra unei asemenea tendinte mi se pare fara folos. Singura lupta pe care o voi duce zi de zi va fi cu mine - voi lupta zilnic pentru a nu simti invidie fata de femeile ce se dovedesc a fi mai inteligente, talentate, mai bune decat mine ci respect si dorinta de a le egala si intrece prin munca si forte proprii. Ca macar atata lucru am invatat si eu - poti face un om prost si urat cat vrei, ca asta nu o sa te faca pe tine nici mai destept, nici mai frumos - dimpotriva.

Cum sa ramai intr-un job desi esti incompetent si dobitoc IN TREI PASI

stiu ca azi ar trebui sa fie Funny friday but I am moody so moody monday it is! don't judge! Am 25 de ani si am terminat masterul la 23 deci am o VASTA experienta de munca de 2 ani (fix acum in octombrie s-au facut 2 ani) - dar e de munca in strainatate si stiti cum se zice, aici lucrezi cu adevarat, deci e ca si cum as fi lucrat 10 in Romania, printre incompetenti. NOT!! Un lucru mi-e clar dupa acesti doi magistrali ani: romanii lucreaza mai mult, mai bine si mai eficient decat toate natiile cu care am avut placerea sa lucrez, si cand zic romani ma refer bineinteles la mine, deci sa nu imi sara vreunul ca a vazut el in comuna X sau in agentia de publicitate Y sunt niste romani incompetenti de toata frumusetea. Si din castelul meu de clestar de angajat model stau si ma uit jos la cei ce sunt incompetenti si totusi isi pastreaza posturile. Si cred ca sunt acum experta (experta HAH!) in ceea ce inseamna sa fii prost de puti si totusi sa iti zica seful ca mirosi a parfum de primavara - experta privitoare a acestor oameni, sa ne intelegem, eu nu aplic pasii pentru simplu motiv ca sunt prea ocupata actually doing the work i need to do. Asa ca, atunci cand va veti hotari sa don't give a shit anymore, veniti de luati lumina (intelectuala) de la mine:

 1. Primul si pana la urma cel mai important lucru pe care trebuie sa il faci este sa COMPLAIN! non-stop si despre toate. Partenerii sunt niste dobitoci, colegii din departamentul celalalt sunt niste incompetenti, clientii sunt niste retardati, printerul e de rahat, internetul merge super slow, aerul din birou e irespirabil, totul merge inimaginabil de prost si te obliga si pe tine sa lasi standardele jos- tu care ai fi absolut perfect si eficient si ai obtine mega rezultate daca nu ar fi toate aceste verigi slabe din lantul tau trofic care te let down. Perfectiunea ta nu poate sa iasa la suprafata decat in conditii de lucru perfecte: daca printerul nu printeaza deja foile in momentul in care tu abia te-ai gandit ca vrei sa printezi ceva, daca temperatura in birou nu este exact de 25,7 grade Celsius si daca partenerii/colegii/clientii tai nu te pupa-n cur cu orice ocazie au, atunci nu ai ce face si trebuie sa te lasi prada incompetentei. Daca te plangi non-stop de cat e de rahat tot ce e in jurul tau, seful tau nu o sa aiba timp sa se uite si la cum perform tu pt ca e prea ocupat sa vada cum printerul e de rahat, si clientii is de rahat si aerul din birou e sufocant etc etc etc etc. Ideea e sa fii prevazator si foarte rapid, daca te plangi de lucruri si oameni inainte sa se planga ei de tine, cand rezultatul va fi de cacat, vei fi sigur ca nu tu esti trecut ca vinovat. Serios vorbind acuma, daca sunteti mega lenesi, nici nu mai trebuie sa cititi punctele 2 si 3, va promit solemn si cinstit ca daca practicati punctul 1 puteti sa va balaciti ani de-a randul in incompetenta si sa va primiti salariul fara problema.

 2. A doua tehnica folosita de dragii mei colegi sau fosti colegi (fosti colegi pentru ca mi-am schimbat eu locul de munca, sa ne intelegem, nu pentru ca au fost ei dati afara doamne fereste!) este - si aici stiu ca nu spun nimic nou, ca asta e tehnica dinaintea erei noastre - linsul sefului in cur cat poti de frecvent si cat poti de stimulant. Nu e la fel de eficient ca primul punct dar este important sa completezi cu putin sugar all the spice de la punctul 1, altfel nu iese supa buna. Aici nu mai elaborez pe subiect pentru ca daca nu stiti sa kiss the ass of your boss nu meritati oricum sa fiti pe pagina asta. Let's be honest, we all know HOW to do that!

 3. Transforma orice mic succes in "succesuri" de proportii galactice! Chiar daca tu ai fost doar tangential involved in the succesful project, praise it and talk about it like it was your child and YOU carried it in your womb for 9 whole months. Succesul s-a datorat tie si numai tie si fara tine astfel de "succesuri" nu vor mai exista pe veci amin. Multumeste celorlati dar cu o usoara tenta de marinimie in multumire, in sensul in care "va multumesc si voua pentru ca sunt eu buna la suflet ca de fapt nimeni nu a trecut prin durerile facerii acestui proiect in afara de mine". Make sure ca seful tau sa auda nu doar din gura ta, ci si din gura prietenilor pe care ti i-ai facut la birou (cumparand diferite croissante si facand cafeaua dimineata PENTRU TOATA LUMEA!) cat ai fost tu de mare si de tare si cat de mult impact pozitiv va avea acest mare succes asupra bunului mers al companiei. Fa-l sa creada ca nici Iisus pe cruce nu ar fi facut o treaba mai buna.

 Daca esti suficient de inteligent sa parcurgi acesti trei pasi, ai castigat loteria vizelor, daca le faci pe astea ca un maestru inseamna ca esti indeajuns de calificat sa vii sa te prostituezi pe bani multi lucrand in strainatate.

She died of lack of timing

Lipsa de sincronizare ȋntre mine şi persoana de sex opus ce prezintǎ interes a fost marele meu duşman ȋncǎ din fragedǎ copilǎrie. Am râs ȋnfundat toatǎ ziua dupǎ ce draga mea bunicǎ, nume de cod SRI, m-a informat ȋn legǎturǎ cu un prieten de familie, ce a fost prieten bun cu ai mei şi, mai important decât asta, prima iubire din viaţa mea. Iubirea faţǎ de el (ce a rǎmas, pânǎ ȋn zi de azi chinuitor platonicǎ) s-a ȋnfiripat când eram o tanǎrǎ de aproximativ patru ani. Am mers ȋntr-un grup mai mare, vreo 3-4 familii cu copii (eu eram, repet, emancipatǎ, restul erau amatori ce ȋncǎ faceau plajǎ nud, la fragezii 1-2 ani pe care ȋi aveau.) ȋn acea saptǎmânǎ fatidicǎ pentru inima mea, am simţit, datoritǎ lui, o gamǎ variatǎ de emoţii – am plâns când ai mei mi-au spus cǎ o astfel de dragoste e imposibilǎ, cǎ el este cǎsatorit, cǎ eu sunt ȋncǎ la grǎdiniţǎ, cǎ prima datǎ trebuie sǎ ȋnvǎţ sǎ ȋmi leg şireturile şi sǎ cer singurǎ cola de la magazin, cǎ am numai dinţi de lapte ȋn gurǎ. Am plecat de la mare arsǎ de soare, cu inima frântǎ şi cu faţa zgâriatǎ de bǎiatul celui pe care ȋl iubeam, cu un an mai mic decât mine, care pânǎ azi susţin cǎ are ceva sindrom.

Nu mai ţin minte foarte multe lucruri legate de el – cred cǎ, ȋnţeleaptǎ cum eram ȋncǎ de pe atunci, am ştiut cǎ uitarea este cea mai bunǎ armǎ. Am privit ȋnainte, am ȋnvǎţat sǎ ȋmi leg şireturile, fǎrǎ sǎ mai trişez şi sǎ le ȋndes desfǎcute ȋn pantofi, am cumpǎrat nu numai cola, ci şi ȋngheţatǎ şi pufuleţi, am ȋnceput şcoala (cu stângul, eram veşnicul contraexemplu la caligrafie şi lucru manual) şi ȋncetul cu ȋncetul, am domolit flacǎra iubirii pentru cel ce avea de vreo 7-8 ori anii mei.

Urmǎtorul prinţ al inimii mele a fost fiul unui cunoscut om de pe scena politicǎ româneascǎ de astǎzi, de care nu mǎ despǎrţeau decât 15 ani. Nu era cǎsǎtorit, nu avea copii, dar faptul cǎ el era student la Politehnicǎ ȋn Bucureşti şi eu eram ȋn grupa mijlocie la grǎdiniţa de pe Paciurea nu a fost o situaţie prielnicǎ foarte posibilei noastre relaţii. El ȋmi spunea gogoaşǎ (trupul meu pe atunci zdupeş se poate sǎ fi avut legaturǎ cu acest apelativ), eu ȋi admiram podoaba capilarǎ şi dentiţia perfectǎ. Nu a fost sǎ fie nici cu el, am hotǎrât de comun acord cǎ fiecare trebuie sǎ parcurgǎ alt traseu ȋn viaţǎ. Am rǎmas buni prieteni şi l-am vizitat, ca amicǎ, primǎvara aceasta.

A urmat apoi un bǎiat mai simplu – hotǎrâsem cǎ lumea mondenǎ este o lume periculos de superficialǎ şi m-am ȋndepǎrtat de highlife-ul bucureştean. Am ales sǎ investesc sentimental ȋntr-un tânǎr din Caraş Severin. Aveam 6 ani, el 17. Era timid – mi-am dat seama datoritǎ faptului cǎ, deşi zilnic ȋl urmǎream pas cu pas, nu ȋşi declarase ȋncǎ dragostea pentru mine. Am ȋnţeles cǎ astǎzi, acţiunile mele de atunci m-ar ȋncadra ȋn categoria stalker-ilor, dar eu refuz sǎ cred cǎ ȋntre mine şi acest bǎiat neaoş a fost altceva decât dragoste adevǎratǎ. Ne-am reȋntâlnit acum câţiva ani – aproape nu ne-am recunoscut – eu aveam peste 1 metru ȋnǎlţime, el avea peste 100 de kilograme ȋn greutate. Ne schimbaserǎm amândoi prea mult şi nu am putut privi decât cu o uşoarǎ melancolie la vremurile romantice din tinereţe.

Numǎrul 4 este un bǎiat, şocant, cu un an mai mic decât mine. El era ȋn grupa mijlocie, eu ȋn grupa mare la grǎdiniţǎ. Luam amândoi cursuri de ȋnot la Ilsa. Eu ȋnotam ca, pǎrerea mea, o sirenǎ senzualǎ, şi el, cu privirea blândǎ, mǎ ignora complet. Am suferit, recunosc, dar la scurt timp am intrat la şcoalǎ şi mi-am dat seama cǎ e prea tânǎr şi fǎrǎ experienţǎ, cǎ nu va ȋnţelege niciodatǎ prin ce trece o fatǎ de clasa ȋntâi.

ȋn clasǎ cu mine a fost şi cel care mi-a ţinut inima-n mâini urmǎtorii doi ani (mai puţin vacanţele de varǎ, cǎ doar nu eram obsedatǎ!) Am oftat multe zile dupǎ el şi am dedicat ultimele pagini ale caietelor mele iniţialelor lui. Am incetat sǎ mai investesc ȋn relaţia noastrǎ dupǎ ce am aflat cǎ doi ani la rând ȋi trimitea nemesis-ului meu din clasǎ bileţele de Valentine’s day la ora de englezǎ. 

Mult timp dupǎ asta, m-am ȋnchis ȋn mine şi am hotǎrât cǎ o doamnǎ aşa trecutǎ prin viaţǎ ca mine are nevoie de o pauzǎ sentimentalǎ. Nu mi-am deschis porţile inimii pânǎ ȋn clasa a 8-a cand l-am cunoscut pe bǎiatul din clasa a 8-a G. Era din Ghiroda, era tuns castron, vorbea cu precipitaţii, ȋmi dedica melodii pe Atomic şi ȋmi spunea te iubesc ȋn ungureşte. Am crezut cǎ el e alesul, cǎ nu mai trebuie sǎ caut, pânǎ când am descoperit, ȋn cabinetul de chimie, cǎ ȋn locul ȋn care stǎtea el scrijelise numele altei fete şi o inimioarǎ pe bancǎ. Am decis sǎ nu ȋl confrunt – ȋn schimb, m-am dedicat 100% carierei pentru cǎ urma sǎ fiu promovatǎ (a se citi examenul de capacitate.)

ȋn liceu meritǎ menţionaţi: un bǎiat ce purta haine mult prea largi pentru binele lui şi pe care eu le adoram prea mult pentru binele meu, cu care vorbeam pe mIRC şi care mǎ fǎcea sǎ simt cǎ fac parte din lumea bunǎ pentru cǎ avea OP pe nu-ştiu-ce-canale şi pentru cǎ nu s-a speriat cand un poliţist a venit şi ne-a spus sǎ nu ne mai pupǎm pe bancǎ ȋn parc (on a serious note now – de ce cǎcǎt ar avea o problemǎ poliţistul ǎla?); şi nu unul, ci vreo 3-4 bǎieţi cu 2 ani mai mari, la creme de la creme ȋn microsocietatea Colegiului Naţional C.D. Loga din Timişoara. Purtau toţi converşi broscuţe atât de uzaţi cǎ puteai, dacǎ priveai cu atenţie, sǎ le vezi şosetele prin ȋnceputurile de gǎuri. Niciunul nu cred cǎ era conştient de prezenţa  mea ȋn liceu, pe coridor, admirându-le mersul târât şi voit cocoşat – sau existenţa mea, ȋn general, pe pǎmânt. Mǎ bucurǎ ȋnsǎ sǎ ştiu cǎ ei nu arǎtau bine nici atunci, şi acum, cu atât mai puţin, cât despre mine, let’s be serious, sunt fucking adorable (ȋn liceu recunosc, exageram un pic cu cantitatea de creion negru aplicatǎ pe ochi, dar prefer sǎ trec aceastǎ scǎpare ȋn categoria greşelilor generaţiei mele.)

Ei, de ce sǎ rǎscolesc trecutul tumultuos (ce am fǎcut de la 18 ani ȋn sus rǎmane ȋn seif, unele lucruri nu se publicǎ – cel puţin nu toate deodatǎ) acum? Pentru cǎ am aflat cǎ prima, da, PRIMA mea iubire, cel ce acum are ȋn jur de 50 de ani, este proaspǎt divorţat (a 3-a oarǎ) şi ȋşi va ȋntemeia o nouǎ familie cu o fatǎ cu 3 ani mai micǎ decât mine! Pǎrinţii mei m-au minţit de la ȋnceput – eu aveam dinţi de lapte ȋn gurǎ, dar iubita lui actualǎ nu deţinea pe atunci minimul de inteligenţǎ senzo-motorie. De ce nu a fost cu mine ȋn acea varǎ a anului 1991, de ce nu mi-a cumpǎrat iegǎri faini şi multe cupe de ȋngheţatǎ de alune de la Fram, de ce a secat acest nesfârşit ocean de posibilitǎţi?

Lipsa de timing, prietenilor, lipsa de timing mǎ va omorȋ. Şi, la final de post, vǎ las cu ȋnţelepciunea Andreei, al cǎrei rǎspuns la cele de mai sus a fost: „Adevǎrul sincer Flavia, e cǎ tu tot timpul ai avut pasiuni mult sub nivelul tǎu - aşa ceva e absolut de neȋnţeles pentru un om care se iubeşte atâta cât te iubeşti tu hahahahaha”

Postul in care imi bat joc de tot ce a existat pana la noi si reinventarea noastra

Vrem sa reincepem blogul asta, vrem sa aiba o tema, o chestie, o maslina, sa fie original sa nu fie unul din miliardele de jurnale online care sincer, nu ar trebui sa existe nici macar offline, cu lacatel si cheie. Si pana gasim noi ideea aia geniala hai sa dam cu rahat in altii ca asta prinde tot timpul… glumesc,evident…NOT! Ideea de baza a acestui post: Blogurile din Romania sunt de rahat – nu dau nume dar daca spun toti bloggerii minus unu sau doi cred ca am spus tot… Am vazut ca Flavia a scris cateva posturi si avand in vedere ca stau foarte mult in fata calculatorului si am momente in care simt ca le-as umple cu altceva decat cu mailuri la clienti, research si let’s be honest, facebook am zis ca poate ma reapuc si eu. Si am zis ca cel mai usor e sa ma apuc sa ii recitesc pe unii din bloggerii pe care ii citeam eu acum vreo 4 ani si in general sa fac o mica trecere in revista a bloggerimii romanesti. Scarba…dezinteres…scarba…dezinteres…plictiseala…scarba…. o descriere sumara a ceea ce am simtit cand am citit blogurile astea. Exista in Romania cateva tipuri de bloggeri, toate tipologii ratate:

 1. bloggerii care au greutate doar pentru ca scriu de la inceputul erei noastre...textele sunt complet neinteresante, talent scriitoricesc zero si valoare adaugata zero – ba scuze, mai dau din cand in cand bilete la concerte gratis daca dai un comment inspirat (ceva ce apropos, mi se pare nesimtit sa ceri de la cititorii tai atunci cand tu esti complet neinteresant si deloc inspirat in posturi!) deci totusi au si astia valoarea lor.

 2. bloggerii care au devenit din bloggeri, experti de talie mondiala in ale social networkingului and beyond. Daca nu e un post despre the social value of Twitter, este clar despre RSS Feeds sau micro-nu-stiu-ce sau cum sa faci bani din blog sau cum sa ti-o tragi singur in cur si sa nu te doara (ca ei au incercat asta o data si le-o iesit asa ca acum se considera experti)…

 3. bloggerii care au impresia ca au ceva de zis dar de fapt nu au…prietene, nu toata lumea trebuie sa aiba un online journal; fa-ti tie si noua o mare favoare si go offline, scrie in carnetel, cumpara-ti o agenda de la Diverta, trimite-le mailuri mai dese celor 5 prieteni din strainatate daca vrei sa iti documentezi viata neinteresanta, si scuteste-te de rusinea de a-ti pune under the scrutiny of the entire world ineptiile. Daca tot esti mediocru, do it in the safety of your own home. Voiam sa spun aici ca astfel de bloguri nu se accepta decat daca esti ceva celebritate autohtona si lumea vrea sa te citeasca doar pentru ca existi, nu pentru ce scrii de fapt….dar mi-am amintit de blogul Andreei Raicu si am zis ca nici macar atunci!

 4. bloggerii care au niste vagi idei interesante, urme de umor inteligent chiar si cateva paragrafe ca lumea – sclipiri care insa se scalda in oceanuri de nimicuri. Esti semi- amuzant, esti semi-inteligent, esti semi-poet – stiu ca toata lumea iti spune sa privesti jumatatea plina a paharului dar poate ca in cazul tau e mai bine sa tone it down a notch si sa nu ai impresia ca daca ai spus o gluma buna si doi prieteni au ras pret de cateva secunde esti in stare sa keep a blog on that. Am avut si noi blog si mergea destul de bine acum cativa ani. Era o data fun sa ai un blog, sa scrii despre rahaturi sa faci parte dintr-o comunitate but let’s face it: not anymore. Doar pentru ca scrii de cand avea lumea internet dial-up si telefoane mobile fara internet, nu inseamna ca esti bun, nici macar daca te citesc mai mult de 100 de oameni zilnic - pana la urma, tot prostul are acces la internet si poate exista in toata Romania 100 de oameni care sunt mai neinteresanti decat tine si carora le pare mega tare ce scrii –dar seriously? Iti este de ajuns?? E asta motiv de mandrie? Daca am vazut ca nu am nimic interesant de zis am tacut, it is called restraint pe engleza and you should practice it as well. Si acum, ne intoarcem doar pentru ca vrem sa facem ceva interesant, daca vedem ca nu o sa iasa ceva ca lumea, ne oprim ca slava domnului avem destui admiratori offline to make it without a blog. Do something you are really proud of, and I mean REALLY proud of, daca faci anything less than that si il pui online esti loser si weird si mai ales – sado-maso. If you are putting it out there, why not show your best?!ca doar, nu le arati musafirilor ce iti vin in vizita diplomele de participare ci trofeele.

 Merita sa ai un blog daca fiecare post in parte simti ca e o capodopera, in rest nu merita sa il postezi.Merita sa ai un blog daca faci lumea sa rada, daca incerci sa schimbi lumea sau daca incerci sa ajuti lumea sa aleaga un film, un mod de viata, un cantec etc. Nu merita sa ai un blog if you really bring no added value to the world. Internetul e plin de penibili, don;t be one of them. Si cred ca asta e primul si ultimul post de pe blogul asta care se adreseaza bloggerilor, de acum inainte dam ignore, ca m-am plictisit de ideea asta ca blogurile ti le citesc alti bloggeri pe care tre sa ii citesti si tu la randul tau si cam atat…ca sa nu ajungem si noi in bula asta penibila ca parca ma si vad in cateva luni luand un bilet de avion cu directia Sibiu, mergand la Conferinta "Cum sa fii blogger de succes chiar daca tu esti mediocru si you suck at life"…NOT!

Toamna calda, jar mocnit

Iubesc toamna, dintotdeauna, mai mult decat orice alt anotimp. O iubesc, in ordine aleatorie, pentru culorile calde si noptile reci, castanele coapte, plapumele scoase din nou din dulapuri, borcanele de zacusca si muraturi, nasurile reci, orasele mai pline, mai vii, mai asurzitoare, ceaiurile calde, amintirile unei veri trecute, pentru revenirea la realitate. Toamna e capabila, cumva, sa puna realitatea in prim plan. Iarna e acoperita de o feerie amortita de frig, primavara este, conform cliseelor, anotimpul sperantelor iar vara, oooh da, vara e anotimpul betiei. Suntem cu totii beti de alcool, de caldura, de tantari, de mari, lacuri si oceane, de localuri aglomerate, de soarele prea puternic, de zilele lungi, interminabile, care nu incep si nu se termina ci se contopesc cu urmatoarele pana cand intr-o zi te trezesti in intuneric si iti este pentru prima data frig. 

Melancolia atasata in mod natural inceputului de toamna mi-a fost intotdeauna benefica. Am cautat dintotdeauna cu nesat adevarul si am vrut sa ma inconjoare, cu toate marginile sale rotunjite dar si cu colturile sale ascutite. Paradoxul adevarului e ca daca nu ii eviti colturile, ele te vor zgaria usor, insesizabil; dar daca le eviti, ele se vor izbi de tine razbunator si puternic,  si te vor lasa confuz si cu adevarat ranit. Iar cum colturile mi-au fost tot timpul prietene, nu am intampinat niciodata toamna altfel decat in picioare.

Toamna te elibereaza pentru ca nu iti da optiuni, nu te tulbura, nu te vrea altfel decat asa cum esti tu, nealterat de factori exogeni. Nu te incurajeaza in van dar nici nu te doboara fara motiv. Niciunde, nicicand, nu vei simti ca traiesti mai sincer decat in anotimpul asta usor anost. Cei care sustin ca vara are loc dezmorteala si toamna amortim la loc mi se par nebuni. De la solstitiul de vara pana la prima ploaie rece, ceva pune stapanire pe noi, o forta externa ce ne ghideaza fara voia noastra si ne duce in locuri nebanuite - nici bune, nici rele, doar neasteptate. Chiar vorbeam cu prietenele mele si am ajuns la concluzia ca vara ce tocmai a trecut a fost ca un dans nebun, un dans scurt dar intens, ce te epuizeaza si te schimba, lucru pe care il realizezi doar in momentul in care iti recapeti suflul.

Pentru prima data, dupa 3 luni caniculare, oameni pot respira din nou si inevitabil, incep din nou sa se priveasca in ochi. De aia o sa astept toamna cu drag, an de an, pentru ca prefer o toamna rece si urata, dar sincera, decat o vara frumoasa, dar ireala.

Photo credit: Adrian Nicolae Per

Sanatate, frate!

Just a thought - daca fumezi de iese smogul din tine ca din furnal, iti murezi ficatul in alcool, dormi putin, ochii tai sar de la monitorul laptopului, la cel al telefonului, la cel al televizorului si mananci prea mult sau prea putin, dar tot timpul prost "ca n-am eu timp sa gatesc" nu te plange cand te trezesti intr-o dimineata cu realizarea ca ti s-au dereglat toate mecanismele. Iar apoi, daca te doare in mod constant dar nu te duci la medic (din nou, esti prins in intalniri sociale cu carbogazoase) pana nu se usuca si iti pica, nu te plange de preturi exorbitante, "ca in afara nu costa nimic, numai la noi e asa".

Numai la noi e asa, retardule, pentru ca numai noua nu ne pasa de noi. Numai noi ne ignoram sistematic sanatatea si ne-o risipim pentru ca nu luam niciodata masuri preventive. Noi nu mergem sa ne facem analize, ca doar avem antibiotice in sertarul de jos din bucatarie. Medicul si spitalul sunt un last resort, ii vizitam doar cand nu mai ramane nimic de facut si ceaiul de ginseng recomandat de vecina nu isi mai face efectul. E si normal, de ce ne-ar preocupa sanatatea noastra, de ce am trai responsabil? Masina vede service-ul de 2 ori pe an, ce-ar fi sa ne respectam pe noi insine macar cat respectam mijlocul de transport personal? Ca daca trebuie sa schimbi uleiul, nu te pui sa il schimbi tu cu Floriol cumparat la reducere de la chiosc. 

Hai sa fim un pic mai buni cu noi si sa realizam ca e in primul rand responsabilitatea noastra, si abia apoi a statului, sa aiba grija de sanatatea noastra. 

Twenty five years ago today

Credeau ca va fi una, dar au iesit doua, cu personalitate cat patru si gura cat zece. To make it short and sweet, ii felicit pe cei cu materialul genetic, si va multumesc voua ca din cei 25 de ani, 10 i-ati petrecut cu mine.  

Mai putin

si voi incendia cladirea in care stau. Si apoi pe mine.

Rezumat 

Duminica - avionul intarzie, Flavia asteapta spasita in mijlocul unei herghelii de copii isterici.
Duminica seara - avionul aterizeaza in Bruxelles, impreuna cu valiza mea manevrata cu atata atentie si delicatete, incat o roata nu mai prea exista. Flavia isi rupe spatele si face besici in palme carand 40 de kilograme dupa ea.
Luni - se construieste ceva (vesnic se construieste ceva, vesnic) pe strada mea. Mananc, dorm, traiesc in ritmul alert al bormasinilor.
Marti- din cauza constructiilor mai sus mentionate, Flavia ramane intr-o bezna totala 3 ore si se gandeste ca liliecii duc o viata de cacat.
Miercuri- jumatate de zi, datorita penei de curent, internetul nu merge. Flavia intra in e-sevraj si are nevoie de o doza de internet. E ultima data, promit.
Miercuri dupamasa- Flavia simte ca nasul ii este rece. Flavia e confuza, stiind ca a dat drumul la caldura. Flavia investigheaza si observa ca toate caloriferele sunt bocna. Flavia loveste isteric in calorifere, precum gorilele in calduri, crezand ca poate-poate ajuta la ceva. Nu ajuta.
Miercuri seara - Flavia incepe o misiune imposibila - localizarea boilerului. Flavia petrece un timp indelungat incercand sa il gaseasca. Dupa o ora, il gaseste in subsol, intr-o camera neluminata. Flavia isi aduce aminte cum incep multe filme de groaza. Flavia apasa pe tot ce vede, din nou si din nou.

Prezent - Flavia asteapta, in frig. Flavia nu a reusit sa elucideze misterul Epocii de gheata. Flavia vrea sa incendieze cladirea. Pentru ca ii este frig!

Airport chic sau cum voi avea eu dosar penal

Nu sunt un globetrotter, dar consider ca sunt pe drumuri destul de des. In plus, imi place sa ma intorc acasa de cate ori am ocazia, ceea ce inseamna ca, desi mi-e complet lehamite, ajung sa petrec suficient timp prin aeroporturi, avioane si shuttle-uri. Inclusiv postul asta il scriu pe avion.

Naturally, nu voi descrie rauri de lapte si miere in cele ce urmeaza. Am de multe ori impresia ca aeroporturile/avioanele au darul de a aduna tot ce-i mai rau pe lumea asta, un fel de Sodoma si Gomora, dar in loc de desfrau aici e plin de prostie, badaranie, lipsa de bun simt, logica etc etc

E o mare gradina de copii isterici si parinti indiferenti, de oameni prea inceti sau prea grabiti, de grupuri galagioase, de oameni care se imping in tine de parca vor sa ajunga in fata la un concert.

Apoi sunt pipitele care cred ca Victoria Beckham si toata frenezia asta cu ‘airport chic’ sunt cool. Hai sa va explic eu ceva. Daca aveti 10 bratari pe maini, cercei atat de grei ca va tarati lobii urechilor pe jos, curele late, tocuri de 12 centimetrii, blugi stramti si palarii IN AEROPORT, intr-o buna zi, o sa va treziti cu un topor in cap. Simple as that. O sa vin linistita in pantalonii si pantofii mei comozi si in tricoul larg, neacesorizata, o sa va vad si o sa decid then and there sa fiu martira, sa fac inchisoare pentru a face lumea mai buna. O lume fara voi, o lume in care oamenii ca mine nu trebuie sa stea o eternitate in spatele vostru la security check pentru ca milioanele de zorzoane in formatii alambicate fac scannerul sa bipaie de 100 de ori inainte sa puteti trece voi.

Sunteti in aeroport vaci imbecile! Asta inseamna ca urmeaza sa urcati intr-un avion in care veti petrece cateva ore bune stand jos. Ce sfinti sau demoni v-au soptit si v-au bagat in cap sa va imbracati in haine ce va taie circulatia si capacitatea de a respira si de ce, dar de ce trebuie sa va impodobiti ca un pom de Craciun cu fiecare accesoriu pe care il aveti. Oricine va asteapta la celalalt capat al zborului nu merita atata chin – si pentru voi, si pentru mine! I mean, deja trebuie sa fiu pregatita sa trec prin turbulente, urechi infundate, copii zbierand si cozi. Imbracati-va ca oamenii normali sau stati acasa!

Involutie

Ne mandrim ca suntem mai buni si mai intelepti decat eram acum un an, sau acum 10 ani. Eu insa am dat peste un eseu (pe atunci cred ca inca se numeau "compuneri") pe care l-am scris prin clasa a 8-a sau a 9-a, adica pe la 14 ani. Parca nici nu ma mai recunosc in ce am scris, pentru ca e un text prea lipsit de cinism, de rautate, de sarcasm. Defapt e si normal, nu mai sunt persoana de acum 10 ani, acea persoana mai exista doar la nivel de concept. Pana una alta insa, va trimit si pe voi in anul 2002.

Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine


Suna ca un slogan. Esti tentat sa mototolesti foaia de hartie si sa renunti chiar sa te gandesti la asta. Sub aceste vremuri, in care fiecare se lupta pentru existenta, pentru putere, pentru drepturile sale, in acest suvoi al vietii in care nu stii cum sa ramai cu capul afara pentru a lua o gura de aer si nu gasesti in jur un punct de sprijin, in acest spectacol in care daca nu esti egoist, rau si razbunator esti considerat prost este greu sa scrii un text cu acest titlu. Inchid ochii, respir adanc, si-mi amintesc cele zece porunci. Le am in memorie pe toate, realizez insa ca nu-mi amintesc sa le fi lasat sa-mi patrunda in suflet, realizez ca rareori m-am gandit la cei dragi mie, la parinti, la prieteni, la cunostinte sau la oamenii necunoscuti pe langa care trec asa cum ar trebui - ca la niste fiinte asemanatoare mie.
Sunt parintii mei - desigur - ii iubesc. Sunt bunicii mei - cum sa nu-mi fie dragi? Astept de la ei totul: sa ma rasfete, sa ma inteleaga, sa ma asculte si sa nu ma necajeasca. Am urmarit cu mare atentie la televizor emisiunile in care sunt explicate drepturile copiilor Recitesc titlul, niciodata nu m-am gandit la ei la fel. In sufletul me am cerut de la ei totul dar am oferit cat am crezut de cuviinta, fara sa-mi treaca prin minte ca sunt si ei la fel ca mine, oameni obisnuiti cu defecte si calitati, care ofera si care asteapta acelasi lucru de la noi.
Sunt profesorii mei, unii tineri, entuziasti, frumosi, care n-au uitat inca adolescenta, altii poate prea rutinati, obositi si sacaiti de atatea generatii de copii prea plini de energie, prea zburdalnici, prea obraznici, prea refractari la regulile scolii. Pe unii ii iubim, pe altii nu, niciodata nu ne trece prin cap sa-i intelegem, sa le oferim dragostea si intelegerea pe care o asteptam de la ei.
Sunt prietenii nostri, colegii de clasa, cunostintele intamplatoare. Sunt de toate felurile: de la prietena cea mai buna pe care o asculti cu resemnare ca sa-ti vina si tie randul sa vorbesti, pana la colega tocilara si izolata, prea putin frumoasa si deloc simpatica, pe seama careia clasa face tot timpul glume si care, sa recunoastem, le consideram persoane anexe persoanei noastre si nu le oferim din inima noastra mai nimic, asteptand insa sa ni se ofere totul.
Sunt necunoscutii de pe strada, din tramvai, din magazine, vanzatoarea din piata de la care ne asteptam sa nu ne stea in cale, sa elibereze un scaun sau sa vorbeasca politicos considerand ca este dreptul nostru fara sa ne pese, defapt, ca este si dreptul lor. 
Oare i-am trecut in revista pe toti? Este lumea mea, e lumea noastra, e societatea in care traim, ale carei reguli le respectam. Atata doar ca, reflectand, imi dau seama ca ar trebui sa fie mai mult decat atat. Si spun si eu ca Blaga, "e prea putin." Intreg acest discurs este putin romantic si desuet. Stiu ca maine nu ma voi mai gandi la asta. Vor fi unii care vor spune ca viata e o lupta in care sunt invingatori si invinsi si ca nu este loc pentru altruism. 
Vor fi momente in viata cand, incercand sa dam altuia ceea ce dorim sa ni se dea noua ni se va raspunde cu cinism si antunci vom fi tentati sa uitam acest mesaj. Am scris aceste randuri insa, cu speranta ca imi voi aminti de ele cat mai des posibil, cu convingerea ca aceasta atitudine ne face oameni si ne deosebeste de alte creaturi, cu nadejdea ca doar iubind poti la randul tau sa fii iubit, ca doar oferind sufletul imi va fi impacat, cu convingerea ca toata lumea va fi mai buna daca fiecare da ce e mai bun fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb. 
"Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine." As vrea ca fiecare sa inchida ochii pentru o singura clipa ochii, asa cum am facut si eu acum si sa incerce sa constientizeze un singur lucru: nimeni nu e mai important decat altul. Suntem totodata diferiti si asemanatori si avem un suflet, ce e atat de usor de ranit!

Fiecare om are o patrie. Restul sunt tari

Nu am nimic de zis - cel putin nimic din ce nu am mai zis pana acum! A inceput numaratoarea inversa, in 5 zile voi face deja binecunoscutul drum Bruxelles-Timisoara ca sa fiu acasa de Craciun. Nu fac parte din categoria de romani care se plang de tara lor, care se vaita ca le e greu, care lauda tarile vestice. Recunosc ca am fost norocoasa, ca nu mi-a lipsit niciodata nimic si poate tocmai comfortul acesta m-a inzestrat si cu o puternica speranta si incredere in potentialul Romaniei. Dar nu despre asta vreau sa scriu. Cu toate ca optimistii si cei sictiriti de problemele din tara sunt atat de diferiti, drumurile lor se intersecteaza mai tot timpul in preajma sarbatorilor. Toti cei care pot, fac cumva sa ajunga acasa de Craciun. Se pot bate cu pumnu-n piept un an intreg ca e mai bine in cutare sau cutare tara, ca spre deosebire de Romania, acolo se rezolva totul "imediat", dar daca nu ar petrece sarbatorile de iarna acasa, cu traditionala mancare si bautura in exces, ar ofta toti ca niste primadone. Tuturor ne place sa fim acasa de Craciun. Celor carora realmente nu le place sa fie acasa, probabil ca nu le place Craciunul si/sau propriile rude. In rest, ca niste adevarati devoratori de proteine animale si emisiuni de scandal, cumparam cadouri, ne facem bagajele si gonim cat ne tin picioarele, rotile si aripile spre casele mirosind a sapte feluri de mancare.

La fel si eu, in rand cu ceilalti romani, am inceput deja sa imi fac bagajul, sa impachetez cadourile si sa visez cu ochii deschisi la camera mea, la bunicii si la prietenii mei. Doua lucruri ma ingrijoreaza insa: 1. De cand nu mai fumez, apreciez pentru prima oara faptul ca fumatul este interzis in toate localurile in Belgia, pentru ca tentatia nu mai e atat de mare. Nu stiu cum voi reactiona la o cafenea fumegand a tutun, cu garda jos de la prea mult vin fiert! 2. Nu numai ca am renuntat la tutun, ci si la carne. Acum marea mea dilema este cum sa fii vegetarian in Romania, si mai ales, cum sa fii vegetarian in Romania de sarbatori, cu doi bunici complet dezamagiti de alegerea mea in materie de alimentatie? Va fi o vesnica lupta, acum sa vedem cat de ciufulita voi fi la capat de drum!

Timisoara mea draga, pregateste-te ca vin! Si apoi mai pregateste-te, din nou si din nou, ca venim cu totii pe rand: Giulan, Andreea, Pana si Raisa!

Ciudati, perversi si fani

Desi relativ inactiv pentru o perioada indelungata de timp, blogul nostru reuseste inca sa atraga o gama variata de cititori. Si cum ne mandrim cu nivelul intelectual ridicat al celor de ne citesc, vreau sa le dedic acest post, si sa le multumesc din suflet ca inca ne sunt alaturi.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii legate de domiciliul nostru si locurile in care ne desfasuram activitatile socio-culturale, urmariti indeaproape acest blog, dar tineti minte - am facut 8 ani de karate si port tot timpul la mine spray paralizant.

V-am pupat!

Slalom printre lupi si pretiosi

Cei ce ma cunosc sunt constienti de faptul ca sunt usor iritabila, si foarte multe aspecte ale vietii, precum si majoritatea oamenilor cu care interactionez, imi creaza o stare de discomfort ce aduce a ura. Totusi, consider ca fac parte din categoria de oameni care va judeca cel mai putin pe cei din jur, in principiu pentru ca nu imi prea pasa, dar si pentru ca sunt constienta de ce se afla la mine in ograda. De aceea, cand dau nas in nas cu cate un lup moralist, sau cu un pretios ce se crede God's gift on Earth si restul sunt doar niste gunoaie ca graviteaza in jurul lui, o iau razna.

Ii voi analiza pe rand, si, ca sa vedeti ca nu numai Marijuana este cea mai fidela fata, imi voi recunoaste si eu micile scapari.

Lupul moralist este o persoana ce si-a ratat cariera de preot/pastor/rabin sau de cadru militar. Acestea sunt cele doua profesii care ii incadreaza perfect pe acei compulsivi care dorm linistiti noaptea numai si numai daca faci intocmai ce iti spun ei sa faci. Orice deviere de la calea cea dreapta va fi intampinata cu predici, priviri dezaprobatoare si NEAPARAT o comparatie cu insusi lupul moralist, din care evident ca tu iesi ala ciufulit si lupul moralist va fi, ca de obicei, superior tie dar ingrijorat pentru soarta ta.

Aveti cu totii lupi moralisti in viata voastra: cretinul care va spune sa va lasati de fumat pentru ca nu e sanatos, cand el la randul lui conduce ditamai bolidul toata ziua, astfel incat face tocanita din plamanii a trei generatii viitoare sau constipata care se uita la tine cu dispret pentru ca esti singura si daca ai stii si tu ce bine e sa fii cu cineva care te iubeste si te intelege nu ti-ai mai pierde noptiile prin cluburi, cand "iubi" ei se fornica sambata trecuta cu alta. Am fumat mult timp si am fumat ca un furnal. M-au exasperat multi cu atatea argumente: ba ca fumatul nu este sanatos (serios, si eu care credeam ca imi fortific bronhiile!), ba ca de la fumat sunt asa de mica (nu idiotule, este genetic), ba ca daca fumez stand intinsa fumul se depune mai aiurea in plamani (asta ai aflat din Formula As sau alta revista stiintifica de acest gen?), ba ca daca nu ma las pana la varsta x de fumat o sa mai imi creasca 4 brate si o sa fiu cunoscuta drept femeia caracatita. Na si uite ca intr-o zi m-am lasat de fumat. M-am lasat pentru ca nu am mai avut chef o zi si am zis sa incerc. Si in ultimele 4 luni, pe langa faptul ca nu mai fumez, stiti ce altceva nu fac? Nu sacai lumea din jurul meu daca fumeaza, nu le spun ca ar trebui sa imi urmeze exemplu, nu ma uit la ei si zic vai nu stiu cum poti sa participi activ la propria ta moarte. Si stiti de ce nu fac asta? Pentru ca nu sunt ipocrita, idioata, pentru ca am lucruri mai bune de facut si pentru ca nu consider ca prietenii mei sunt retardati si prin urmare isi pot trai viata fara predicile mele. De cateva saptamani am hotarat sa nu mai mananc nici carne. Din nou am inceput sa aud ca "nu e bine". Cele trei cuvinte de groaza, asa le voi numi de acum incolo! Bunica-mea, si numai eu stiu cat o iubesc, mi-a tinut o intreaga predica despre cum nu e sanatos sa nu mananci carne, dar tot ea, cand merg in Romania, ma imbie sa mananc slanina si jumari, doua perle ale alimentatiei sanatoase. 

Am mai citit undeva ca oamenii sunt mai preocupati sa arate cu degetul la cat de de nesanatos sa fii vegetarian decat sa se ingrijoreze de cati oameni mananca pizza si chipsuri si dulciuri in fata televizorului sau computerului. De altfel, ca sa fie oficial, motivul principal pentru care nu mai vreau sa mananc carne este ca vreau sa ajut animalele. Abia dupa asta ma voi gandi cat ma ajuta pe mine, si pentru cei inca ingrijorati de soarta mea, m-am documentat si trupul meu sculptural nu va avea nimic de suferit, ba dimpotriva. De cateva ori, incercand sa ma apar si sa imi argumentez decizia, am luat-o putin pe aratura si am ajuns aproape de zona moralista. Recunosc ca de multe ori e greu, iar daca e vorba de principii fundamentale, ce definesc o societate, sunt perfect de acord sa lupti pentru ele. In schimb, cand vine vorba de stilul de viata al unui om, daca ii spui ceva mai mult decat o data, abuzezi. 

Lupii moralisti sunt oameni care cred ca trebuie sa primeasca trofee pentru cum isi traiesc viata, au nevoie sa fie vesnic aprobati si laudati pentru deciziile pe care le iau pentru ei insisi. Auzi Maica Tereza, daca esti demna de luat ca exemplu, crede-ma, vei fi. Daca nu, incearca sa nu te bagi pe gatul unor oameni care vor sa fie lasati in pace. Iar daca devii prea disperat/a, fa-ti vreo doi copii si lauda-te la ei, dar lasa-ne pe restul sa ne traim vietile ca niste cauze pierdute ce suntem!

Sa trecem acum a doua jumatate, la pretiosi. Seamana cu lupii moralisti, dar sunt mai degraba verisori decat frati. Diferenta consta in faptul ca pretiosii judeca, barfesc, sau ofteaza (public mai mult decat privat) si dau sfaturi la modul general, in fata unui public imaginar, referindu-se insa la anumite persoane. Sunt oamenii care se simt prea educati, prea rafinati, prea culti si versati, si se simt asaltati de plebe, de cei care au interese simple, care beau cola nu suc de portocale rosii, se uita la telenovele nu la Grey's Anatomy, care nu sunt la moda si nu stiu sa se asorteze, care mananca cu mana nu cu chopsticks si lista poate continua. Pretiosii insa nu isi vor bate joc de plebe pe fata. In public, acestia vor face tot posibilul sa dovedeasca tuturor ca ei pot avea conversatii cu oricine, ca nu sunt snobi, ca parte din carisma lor sta tocmai in faptul ca nu se uita cu scarba la cei cu interese mai putin originale, culte si cosmopolite. Insa in privat, intr-un grup format strict din pretiosi, acestia vor dezbate cum civilizatia se destrama si oamenii nu mai au valori si printipuri (ca si cum omenirea a fost pana nu demult compusa numai din intelectuali, pe cand prostimea era in minoritate, iar acum soc, lucrurile au luat o teribila intorsatura si brusc intelectualii sunt in minoritate) si bietii pretiosi se zbat sa supravietuiasca intr-o astfel de societate pe care incearca in van sa o redreseze. 

Ce nu am inteles eu niciodata a fost procesul prin care oameni s-au autointitulat la creme de la creme. Spun asta pentru ca ii stiu pe cei ce se considera pretiosi. Au inceput sa citeasca mai intens de vreo cativa ani si ii auzi vorbind despre ce carte au pe noptiera saptamana asta si sunt socati de cum lumea nu mai e interesata de lectura (cand primele carti pe care le-au citit au fost cele obligatorii in liceu), au barfit la fel ca toata lumea dar au hotarat intr-o zi ca nu e matur sa barfesti si din momentul ala au inceput sa impanzeasca retelele sociale cu citate despre cum ar trebui sa te ridici deasupra barfelor, despre cum doar "small minds discuss people", simtindu-se deasupra tuturor la fiecare nou status postat. Mai mult, sunt cei care sustin sus si tare ca ei sunt "real", ca spun totul pe sleau si ca ei nu au timp sa poarte manusi in jurul nimanui. Adevarul este prietenul lor si totusi nu s-au dus niciodata la o persoana aparent nedemna de ei, sa le spuna: "Hei Gigel, in primul rand ai un nume de cacat, apoi blugii aia trasi pana-n gat nu te avantajeaza si uite aici, o carte care cred ca ti-ar deschide ochii!" 

Recunosc ca si eu judec oamenii, dar incerc sa ma abtin sa ii fac pe altii de cacat laudandu-ma singura in predici sub forma de statusuri pe facebook. Daca spui "ah am fost azi la biblioteca, cat mult iubesc sa stau printre carti, pacat ca e atata, dar atata de goala. unde e restul lumii devoratoare de literatura, sau, sa fi ramas doar eu?" NU ajuti societatea in niciun fel. Mai mult, e clar ca nici nu iti pasa, dimpotriva, cu cat mai putini oameni in biblioteca, cu atat te simti tu mai cu pana-n fund ca nimeni nu-i ca tine. Inceteaza te rog. Te faci de ras. Daca nu te simti apreciat, du-te acasa la parinti si la bunici. Pentru ei, soarele rasare din fundul tau, asa ca ia-ti doza de complimente de la ei si lasa-ne, ca nu ne pasa. Mersi!

Wishlist

Cred ca daca ar exista un decalog al blogging-ului, eu as fi incalcat toate cele 10 porunci. Nu am mai scris si nici nu am vreo scuza, mai putin faptul ca nu am mai avut chef. Iar acum, cand scriu, sunt atat de lenesa incat nu voi traduce post-ul, scris initial in engleza, in romaneste. Pana una alta, cine nu stie sa citeasca nici macar atat in engleza, nu are ce cauta pe blogul asta. BOOM! Ba il traduc caini vagabonzi ce sunteti, pentru ca mie imi plac toate animalele, chiar daca-s urate si musca! Cu placere.

Oricum, puteti sta linistiti, ce voi scrie nu are nicio legatura cu altceva in afara de mine si de ce imi doreste mie sufletul de Craciunul numarul 25 al vietii mele. Asadar, numaratoarea inversa a pornit si mai sunt 25 de zile pana puteti sa va croiti drum spre inima mea zvacnind a materialism, cumparandu-mi urmatoarele:

• Doc Martens!!! In mod normal nu sunt o mare amatoare de grunge, dar in ultima vreme D. Marten's mi-a atras atentia cu niste modele mai putin ostentative, cum ar fi Victorian Flower Prints, Potent Purple Suedes, Blythe Faded Pink Suedes, Aries Tan Wool Boots si Juney Beige High Boots! 
• Nu m-ar deranja deloc nici o pereche de espadrile inchise Havaianas - desi nu imi este foarte clar daca se pot purta si inauntru si afara fara a risca degeraturi precum cele ale alpinistilor cu prea mult zel si prea putin antrenament?
• Urban Decay Baked bronzer pentru fata si corp, Urban Decay Midnight Cowboy Shimmer Lotion, adica orice poate sa imi ascunda din paloare si ma face mai bronzata si shiny!
• Obsesia pentru posete plic supradimensionate a atins apogeul cand am descoperit plicul rosu Camille Zarsky. L-am vazut, mi-a placut, deci mai ramane doar un lucru de facut!  
• Ochelarii vintage Alain Mikli, sau orice aduce a look-ul lui Iris Apfel aka Flavia of the future!
• Kit-urile Sephora Smokey Eye si Urban Decay's Naked Brush, pentru ca sunt obsedata de machiaje si nu am de gand sa imi cer scuze pentru asta!
• Sparkling Lickable Body Powder - need I say more?
• Reese's Peanut Butter Cups - cine sustine ca diamonds are a girl's best friend nu a incercat niciodata Reese's!
• Nu stiam care imi place mai mult: colectia Nicki Minaj sau setul Shatter Effect de la Opi. Am hotarat ca cea din urma este mai cool, si ca desi culorile N.M. sunt in principiu cool, nu le-as purta la aproape nimic. Intre timp mi-am facut singura cadoul asta.
• Balerinii Charlotte Olympia Kitty Flats, pentru ca sunt draguti si picioarele mele mi-ar fi vesnic indatorate ca le-as lasa sa faca o pauza de tocuri!
• Violent Lips Red Leopard Print, defapt oricare dintre modelele de la Violent Lips, pentru ca vreau un moment Lady Gaga si/sau sa sperii copiii mici care vin sa colinde la mine la usa.

Et voila, lista completa. Asta este momentul pentru cei care cred ca fetele sunt imposibil de impresionat sa vada ce fata de treaba sunt eu. The above are all you need! Boom!

Ne intoarcem acasa

Pe langa faptul ca am inceput un blog in engleza, ne-am terminat amandoua studiile postuniversitare - nu ca aveam nevoie de inca o confirmare ca explodam intr-o aura de inteligenta, si acum venim amandoua acasa in vacanta. Probabil nu ne veti vedea in public prea mult (eu personal voi fi intr-o permanenta stare de ebrietate la domiciliu, uitandu-ma la filme proaste si afundandu-ma in amor propriu si sunt relativ convinsa ca Andreea va fi si ea acaparata de stilul meu de viata alternativ).

Iar pentru voi, dragi cititori, am hotarat, sa redeschidem acest blog dupa un an de zile, pentru ca ne-am porcit infinit de mult de atunci si ce poate fi mai iresponsabil decat sa ma debarasez de tot si toate pe vastul internet?

V-am pupat, gorile constipate! 

"All the world is made of faith, and trust, and pixie dust."

"All children, except one, grow up. They soon know that they will grow up, and the way Wendy knew was this. One day when she was two years old she was playing in a garden, and she plucked another flower and ran with it to her mother. I suppose she must have looked rather delightful, for Mrs Darling put her hand to her heart and cried, ‘Oh, why can’t you remain like this for ever!’ This was all that passed between them on the subject, but henceforth Wendy knew that she must grow up. You always know after you are two. Two is the beginning of the end."

"You know that place between sleeping and awake, that place where you can still remember dreaming? That's where I'll always think of you."

"The life of every man is a diary in which he means to write one story, and writes another; and his humblest hour is when he compares the volume as it is with what he vowed to make it."

"Every time a child says 'I don't believe in fairies' there is a little fairy somewhere that falls down dead."

"no one ever gets over the first unfairness; no one except peter."

"God gave us memory so that we could have roses in December."

"Our life is a book to which we add daily, until suddenly we are finished, and then the manuscript is burned."

"To love would be an awfully big adventure."

"When the first baby laughed for the first time, its laugh broke into a thousand pieces, and they all went skipping about, and that was the beginning of fairies."

mai tineti minte?????????

Tati pentru noi

Pe 19 ianuarie eu si Silvia (sora geamana de sange) am implinit 23 de ani.
Tata ne-a sarbatori si pe blog la el.
Mi-a venit sa plang dar sa si rad isteric cand am citit ce a scris aici :) are asa un stil!!! :):):):)

Spre ce meleaguri noi grabit alergi

Citeam acuma la Andra despre poza asta cu Ana Geoana si m-a pus putin pe ganduri. Eu chiar ieri i-am vazut profilul (inainte sa isi puna pe privat pozele sau sa si le deleteze), dupa ce am citit pe net despre noua EBA (ca sa vedeti cum ma plictisesc eu cand ar trebui sa imi scriu Literature Review-ul pentru teza mea de masterat - dar nu dati vina pe mine, sunt inca acasa si nu e asta mediul meu normal de invatat :(( ). Si m-am uitat la pozele ei si nu mi s-a parut nimic anormal - anormal pentru zilele noastre vreau sa zic, nu pentru nu stiu ce standarde mai vechi.
Ce vreau sa zic, domnule,daca fata asta facea ceva diferit decat ceilalti colegi ai ei atunci as spune da, jos palaria, Ana asta e o ciudata si merita sa apara in ziare. Dar nu, nu e o ciudata, e exact ca toti colegii ei, ca toti copii de varsta ei. Ca ea si prietenii ei au mai multi bani si pozele nu sunt facute in baia din blocul 7 scara C din Ferentari sau din Lipovei si sunt facute pe cine stie ce insula exotica e singura diferenta - care pana la urma e doar de nuanta si nu trebuie luata in seama (nu e vina ei ca parintii ei au bani). Acum vreo 2 zile ma uitam cu prietenii mei pe HI5-ul unei fetite de la Orsova (orasul meu natal) pe care eu o stiu de cand s-a nascut (eu aveam 8-9 ani pe atunci) si ne cruceam ce poze, ce limbaj aveau fetele de acolo. Deci se intampla si la case mai mici:P. Asa ca mie isteria cu fata asta mi se pare exagerata.
Ce ma intristeaza pe mine insa nu e ca fata marelui politician Geoana (pfffff) e in costum de baie (are un corp superb pana la urma, la toti cei putini ani ai ei) ci ma intristeaza ca in ziua de azi copiii (fete si baieti alike) cresc prea repede....si fizic si psihic. Spune o melodie pe care plange tata (apropos, azi e ziua lui :P)poti sa faci de toate in viata dar fa-le la timpul lor. Copiii astia nu fac lucrurile la timpul lor, sar peste etape frumoase din dorinta de a fi considerati oameni mari sau din cine stie ce alte considerente (nu vorbesc aici de copiii pe care diferite momente nefericite, viata i-a maturizat fortat). Imi povesteste Silvia ca ii psune un prieten ca fata (fata din discutia lor)are doar 17 ani dar e FOARTE matura pentru varsta ei (si asta o spunea cu mare mandrie).De ce e un motiv de mandrie ca e matura pentru varsta ei? E un motiv de tristete as spune eu, ca o sa aiba timp sa fie matura mai incolo dar anii astia de liceean ne-matur si copilaros nu o sa ii mai iei inapoi niciodata!Niciodata! Sa faci sex mai repede, sa lucrezi cat mai repede,sa ai o gandire matura, sa ai relatie serioasa cat mai repede, sa ai masina cat mai repede, totul mult mai repede. DAr de ce? Nu o sa ai timp zeci de ani sa faci sex? nu o sa ai timp zeci de ani sa lucrezi si sa fii angajat? nu o sa ai zeci de ani sa conduci ce masina vrei si iti poti permite? Nu o sa fii casatorit zeci de ani?Ca om adult, cam faci aceleasi lucruri pe parcursul a multor, multor ani. Doar in primii 20 de ani de viata, poti sa faci lucruri atat de diferite, poti sa ai atatea etape diferite si noi ne incapatanam sa pierdem ce poate sa fie mai frumos. Parerea mea e ca suntem niste mari prosti! (spun suntem, pentru ca si eu am avut greselile mele in acest sens).Avem mereu impresia ca doar atunci cand o sa fim "oameni mari" o sa ne putem cu adevarat bucura de viata si o sa fim completi, si e total gresit. Omul matur nu duce viata asta roz pe care noi ne-o cream in cap, omul matur are suferinte, are greutati si mai ales! mai ales! are BLAZARI, are idealuri ingropate, are plictis, are sentimentul ca viata trece pe langa el pentru ca toate zilele sunt la fel (si asta nu o spun din experienta proprie,ci dupa ce m-am uitat in jur, eu nu sunt inca MATURA, eu am inca vise naive, nu m-am lovit inca de viata, inca strig dupa mama pentru diferite chestii). Si toti ne impingem bulbuc sa ajungem aici....ce prostie!
Si eu faceam la 14 ani petrecere in pijamale ca si Ana Geoana,cu Noemi si Alecsis si Silvia, dar nici nu ne gandeam sa ne facem poze sexy in pijamale sau cine stie ce alte kkturi. Ne facea mama lui Noemi clatite cu ciuperci si ne uitam la un film, povesteam, radeam, ne imaginam cum o sa fim noi cand o sa fim mari (observati nuanta, noi ne imaginam ,ele deja se transforma in asta). Sau ne uitam la filme de groaza(SCREAM) si beam lapte dupa sa ne calmam si mergeam toate in lant la baie, de frica!
Sa nu mai spun ca nici la 16-17 ani nu eram mai breaza, high-lighturile saptamanii erau "intalnirile" la ceai cu Victor in Frog :P. Dar nu imi pare rau, am avut o copilarie si o adolescenta atat de frumoasa, cu momente asa de superbe ca nu le-as da pe amintirile nimanui! NIMANUI!
Si nu poti sa spui ca eu sunt cine stie ce babeta, ca abia fac 23 in fix o saptamana!
Pana la urma, fiecare cu viata lui si generatia lui, dar e pacat ca ne incapatanam sa ajungem mai repede intr-o destinatie care nu pleaca niciunde si unde o sa salasluim mult de acum inainte. Scurtam drumul sau il facem in mare viteza si nu ne bucuram de el, ca sa ajungem la destinatie si sa ce? sa ce? Sa nimic.